Se afișează postările cu eticheta Nostalgii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Nostalgii. Afișați toate postările
marți, 5 februarie 2013

40 de ani

În curând voi face 40 de ani. Vârstă la care tata avea un copil la facultate în anul I, unul la liceu, altul in 5-8, un "job" bun, casă mare, respect din partea tuturor şi se îmbolnăvea de inimă. Eu nu am reuşit să fac atâtea cât a reuşit el, cu toate că slavă Domnului sunt sănătos şi aş avea putere mai mare să le fi făcut pe toate. Dar pentru ce am, bănuiesc că trebuie să fiu recunoscător. Şi bucuros. Oare tata se uită la mine de acolo de sus? Probabil că mă veghează şi nu şi-ar dori ca eu să fiu trist. Atunci mă gândesc - să dau ce-i mai bun din mine, aşa cum a făcut şi el până la sfârşit. Măcar atât să fac pentru el.

Nu crede in miracole. Bazeaza-te pe ele.

sâmbătă, 17 noiembrie 2012

Regăsire

Este uimitor cât de lejer vorbeşti acum cu un coleg din copilărie, de care viaţa te-a despărţit 20 de ani. În liceu eraţi nedespărţiţi, inseparabili, chiuleaţi împreună, făceaţi toate prostiile împreună, dar pentru că pe vemea aia nu existau telefoane mobile şi nici internet, viaţa te-a separat brutal, mişeleşte, aruncându-vă pe alte drumuri.

Totuşi, după 20 de ani, nu l-ai uitat. Cum ai putea să-l uiţi? Şi-l cauţi, bazându-te că a început să se dea pe internet cum ai început şi tu, crescându-ţi şansele să-l găseşti: Facebook, Yahoo, HI5, LinkedIn, şi nu în ultimă instanţă, prietenul nostru al tuturor, Google.

Când îl găseşti, îţi tresaltă inima de bucurie, un sentiment ciudat al reamintirilor asemănător cu al îndrăgostiţilor. Te recunoaşte, îşi aduce aminte de tine. Are aceiaşi ochi, acelaşi zâmbet, acelaşi râs, exact aceleaşi gesturi, exact aşa cum l-ai lăsat acum 20 de ani. Doar că acum e grizonat, are cu 20 de kilograme mai mult, e schimbat, e alt om, poate nu l-ai fi recunoscut pe stradă la prima vedere. Are o soţie pe care n-ai cunoscut-o niciodată, are un copil pe care nu l-ai văzut vreodată, un servici de care nu te aşteptai, alţi prieteni, alte povestiri şi aventuri. Nu mai e al tău, a trăit alţi 20 de ani fără tine, parcă te-a trădat. Nu mai e EL, acel prieten 100% al tău, dar nu a făcut-o voit, nu ai cum să-i reproşezi asta, şi îl îndrăgeşti pentru ce a reprezentat el pentru tine în cea mai frumoasă perioadă a tinereţii tale.

Acum, după toate astea, vorbeşti cu acel om atât de lejer, de liber, de parcă cei 20 de ani de separare au fost doar o vacanţă de vară. Îţi depeni amintiri, poveşti, ai atâtea de recuperat, nu ştii ce să întrebi mai repede şi ce să povesteşti mai interesant. Şi-ţi aminteşti şi de ăla, şi de ăla, şi când aţi făcut nu ştiu ce prostii şi când şi unde.

Nu poţi da timpul înapoi, şi cu toate astea te bucuri de ce-ai realizat în viaţă. Nu poţi nici să intri cu bocancii în viaţa omului, unde ai fost timp de 20 de ani? de ce nu i-ai fost alături? dar nu poţi nici să-l uiţi. Şi rămâi cu satisfacţia lucrului bine făcut: în sfârşit l-ai regăsit. Acum ştii de unde să-l iei, chiar dacă nu vrei să-i deranjezi viaţa. Până la urmă singurul regret este că vezi cum trece timpul peste tine şi peste tot ce te înconjoară. Şi n-ai ce face să-l opreşti.

duminică, 13 mai 2012

Prima zi de bicicleta

Nu am crezut vreodata ce sentiment puternic poate sa-ti creasca in piept cand vezi cum de sub mana ta pleaca singur copilul pentru prima oara pe bicicleta. Dupa o ora de mers cocarjat, de tinut bicicleta dreapta, de franat, de tinut teorie, de enervat, de incurajat... cand nu mai aveai nici o nadejde... iti vezi copilul cum pedaleaza dintr-o data singur. Nu stii ce sa faci mai repede, de ce sa te bucuri mai intai: ca ai scapat de tinut bicicleta, ca merge in sfarsit... sau sa te uiti cum pleaca, amintindu-ti de primele tale pedale de acum 30 de ani, de primele rosaturi dintre picioare de la sa, de primele zgarieturi pe picioare si de durerea din palme de strangerea ghidonului. Acum, e randul copilului tau sa viseze la noapte ca zboara cu bicicleta.

marți, 27 martie 2012

Timpul

Timpul există ca să nu se întâmple totul deodată.

  Nu crede in miracole. Bazeaza-te pe ele.
Digital Elf loves ya all

vineri, 23 martie 2012

Lone Starr, I am your father's brother's nephew's cousin's former roommate

Vreau şi eu!

Nu crede in miracole. Bazeaza-te pe ele.
Digital Elf loves ya all

miercuri, 5 octombrie 2011

VHS




Nu crede in miracole. Bazeaza-te pe ele.
Digital Elf loves ya all

duminică, 25 septembrie 2011

Şcoală dragă şcoală II - după 24 de ani






Nu crede in miracole. Bazeaza-te pe ele.
Digital Elf loves ya all

sâmbătă, 24 septembrie 2011

Prieteni de-o viaţă

Acum 24 de ani mă despărţeam de nişte prieteni de-o viaţă. Aia scurtă cum era, fusese frumoasă. Nu eram o gaşcă mică, de 3-4 cum se poartă acum, eram 10-15. juma' de clasă eram prieteni. Mergeam la film împreună, ne jucam în faţa blocului împreună.

Nu ne-am dat like până mai anul ăsta, după o pauză de 24 de ani, când am reuşit să ne regăsim unii pe FB, unii pe stradă cu schimb de telefoane şi mess, care la drept vorbind ne-au ţinut departe atâţia ani. Dacă ar fi existat acum 24 de ani, poate am fi rămas prieteni în continuare, ne-am fi trimis email-uri, SMS-uri, MMS-uri, like-uri şi ne-am fi văzut mai des.

Aşa, ne regăsim după 24 de ani de pauză. Pe atunci eram copii de 14 ani. Acum, de aproape 40. În 24 de ani ne-am schimbat substanţial. Aş putea spune că nu mai suntem deloc cei ce-am fost acum 24 de ani.

Acum, la o adunare (a ăstora de ne-am mai găsit) să ne revedem după atâta vreme, cum vom relua relaţia de acum încolo? Ca şi cum ne-am despărţit astă-vară înainte de vacanţă, sau ne vom privi stânjeniţi ca pe nişte străini?

Nu crede in miracole. Bazeaza-te pe ele.
Digital Elf loves ya all

joi, 22 septembrie 2011

Şcoală dragă şcoală















Nu crede in miracole. Bazeaza-te pe ele.
Digital Elf loves ya all

marți, 20 septembrie 2011

Dragă tată II

Dragă tată,

Io-te că acum aş fi avut nevoie de tine. După socoteală acum ai fi ieşit la pensie bine-mersi, şi după cum te ştiu pe tine, ţi-ai fi dedicat tot restul pensiei nepoatei tale. După cum ne târai săptămânal prin toate parcurile bucureştene, după cum ne arătai toate muzeele deschise - apropo, vezi că s-a renovat Antipa, cică arată demenţial, dar cine are timp să meargă - şi ne povesteai cu drag de istoria Bucureştilor, cred că puteam sta liniştiţi acum că fata tatii ar fi avut ce face. Nu s-a dat drumul la gondole pe Dâmboviţa aşa cum era în plan în '87, dar s-a făcut Bucharest City Tour, bun şi ăla. N-aş mai fi stat să-mi scobesc creierii cum fac cu fi-mea pe timpul verii că n-are cu cine sta, cred că ţi-ai fi pus rolele în picioare şi-aţi fi încins Herăstrăul, să-mi iasă din grijă. Na, zi tu, cine-o ia acum pe fi-mea de la şcoală la ora 12? Ştii că în prima zi de şcoală are doar o poză cu mine fără tine?

De parc-ai fi plecat de bunăvoie.

Ştii ce învăţ eu din toată tărăşenia asta că din 4 bunici numai unul s-ar fi ocupat de nepoţi şi ăla e într-o lume mai bună? Ca toată pensia să mă ajute Dumnezeu să fiu sănătos şi să mă dedic trup şi suflet nepoţilor mei, fără să mi se ceară. Să mă duc cu ei în parc, să le dau să mănânce, să ieşim la fotbal, la pădure, la film, la shopping, să-i învăţ şah, counterstrike şi ce Doamne iartă-mă o mai fi trendul peste 30 de ani, şi s-o fac cu dăruire, fără să scot ochii nimănui, fără să oftez şi fără să dau ochii peste cap.

Dragă tată, tare nevoie am de tine.

Nu crede in miracole. Bazeaza-te pe ele.
Digital Elf loves ya all

luni, 22 august 2011

În Căutarea Dacilor, sau Cum am fost la Sarmizegetusa

Decizie: 5 zile de pauză; piua; turn off; shutdown - Yes, No, Cancel? Yes!

Where do you want to go today? Hmm.... hai să-i căutăm pe daci. Să mergem pe urmele strămoşii-moşilor. După Fane babanul fostărăm, acu' hai şi mai departe în timp. Să fie Sarmizegetusa. Şi Sarmizegetusa s-a făcut.

Intenţia a fost să ne cazăm într-un singur loc din care să pornim în fiecare zi spre alte puncte de interes. Motivul e că un copil nu-l muţi prea uşor zi de zi în altă cameră, alt pat, despachetează, împachetează. Celor tineri şi liberi le-aş recomanda totuşi să meargă din gazdă în gazdă, din localitate în localitate. Noi am ales Sarmizegetusa, între Haţeg şi Caransebeş.

Netu' - să-i dea Dumnezeu sănătate - mi-a găsit părerea cuiva că recomandă bucureştenilor să meargă pe traseul Râmnicu-Vâlcea - Petroşani, nu Sibiu. Am înţeles de ce. Pe traseu până la destinaţie am vizitat aşa:

Biserica dintr-un lemn, 25 km de Râmnicu-Vâlcea, în comuna Frânceşti. S-ar fi ridicat la începutul secolului al XVI-lea, folosindu-se un singur stejar.

Mănăstirea Polovragi la poalele muntelui Piatra Polovragilor te pofteşte încă de prin 1500 printr-o poartă masivă din lemn, frumos sculptată, pe care scrie "Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului".

Peştera Polovragi e accesibilă, din oră în oră, răcoroasă şi cu multă istorie. Aşa am aflat că noi dacii locuiam în peşteri. Daci, vraci, Zamolxis. Şi au venit romanii să ne scoată la câmpie, să ne dea fântâni şi să ne corupă de pe calea venerării pe calea distracţiei şi a pierzaniei, a banului şi înşelării, aducându-ne în halul în care am ajuns azi. Ce e bine pentru noi puturoşii, că se poate ajunge cu maşina până la intrarea în peşteră.

Ar mai fi fost şi Peştera Muierii, imediat în vecinătate dar era foarte târziu şi nu am mai mers. Mi-a părut teribil de rău, pentru că e mult mai interesantă decît Peştea Polovragi. Dacă ai de ales doar una din ele, du-te la Muierii.

Fiind târziu, am dat talpă spre Sarmizegetusa până ne-a prins apusul.

Ne făcuserăm rezervare la Pensiunea Sarmis, găsită pe net, cu piscină, cu parcare, cu încrustaţii de lemn... amfostacolo.ro şi nu mă mai duc.

La ei pe site sunt menţionate multe puncte de atracţie pe care multe nu le găseşti. Semnalizarea obiectivelor în zonă lasă foarte mult de dorit. Ori sunt nişte semne mici, meschine, ori inexistente. De exemplu am căutat Parcul Dinozaurilor care era la câţiva kilometri de Sarmizegetusa dar complet inexistent. Am trecut prin zonă de vreo 10 ori, încercând să-i dăm de capăt, am crezut eu că am orbit sau m-am prostit. Am reuşit să întrebăm un sătean şi ne-a explicat el: la biserica roz din Păclişa ieşi de pe drumul principal. După 2 kilometri, apar şi semnele şi te duci după ele.

Evident, aflaţi în localitatea Sarmizegetusa, mai întâi am vrut să vizităm muzeul de istorie. Era închis.

Aşa că am început direct cu Ulpia Traiana, pe care o recunoşti că în parcare e foarte vizibil un panou mare cu pensiunea Sarmis. Nu scrie nimic de Ulpia Traiana la vedere, doar din goana calului vezi pe-o parte nişte ruine după un gard şi te întrebi: asta o fi? Da, aia e, crede-mă pe cuvânt, chiar dacă scrie Pensiunea Sarmis.

Acum, pentru cine nu ştie, să fie clar: sunt două Sarmizegetuse. Există două locaţii diferite.

Una este Sarmizegetusa Regia, de la Orăştie după Grădiştea Muncelului, fostă capitală a Daciei preromane, inclusă pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO, nu era o fortificaţie militară ci o locaţie religioasă, cu zonă sacră cu renumitele sanctuare circulare şi calendarul circular. Da, aici s-au găsit vasul cu inscripţia cu litere latine „DECEBALVS PER SCORILO”, nişte blocuri de calcar cu litere greceşti şi monedele din aur cu înscrisul „KOSON”.

Iar a doua este Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmisegetusa, situată în localitatea Sarmizegetusa, şi este mai nouă, adică a fost construită de romani către sfârşitul războiului ca garnizoană romană, şi devenită în final capitală a unei noi provincii a Imperiului Roman, a Daciei romane.

Dar până să ajungem la Sarmizegetusa Regia, am explorat locurile.

După Ulpia Traiana am intrat pe un drum lăturalnic de scria Parcul Retezat. Mergi, mergi, mergi, kilometri întregi, printr-un peisaj mirific. Nu ştiu unde ajungi, că la un moment dat s-a făcut târziu şi ne-am întors.

De la Sarmizegetusa ajugi repede la Biserica Colţ (Clopotiva - Brazi - Râu de Mori - Suseni).

De-acolo se zăresc ruinele cetăţii Colţ, în satul Suseni, la 3 km distanţǎ de satul Râu de Mori. Trebuie să laşi maşina în urmă şi să urci cam 45 de minute. Se presupune că Jules Verne a fost pe aici şi s-a inspirat de această cetate ca să scrie "Castelul din Carpaţi".

Tot aproape am citit că este de văzut biserica Sântămarie Orlea (Sarmizegetusa - Haţeg - S.M.Orlea). Închisă, pustie. Se vede doar pe afară, se află pe un colţ de stradă, nu mi s-a umplut nimic de lacrimi când am văzut-o.

Neapărat, dar neapărat de văzut, e biserica Densuş (Sarmizegetusa - Păclişa - Toteşti - stânga 687G - Hăţăgel). Foarte aproape de localitatea Sarmizegetusa, biserica Densuş este foarte veche, cu istorie controversată. Unii spun că datează de pe la 1300, alţii că de pe la 300 de pe vremea dacilor, eu zic că iniţial era un lăcaş de jertfe de pe la 300 şi ulterior ridicată biserica pe ruinele lăcaşului. Se pare ca a fost construită cu pietre de la Ulpia Traiana. Oricum ar fi, e impresionantă şi merită văzută.

A urmat mănăstirea Prislop (Sarmizegetusa - Haţeg - 687A - Silvaşu de Jos - Silvaşu de Sus). Du-te de la început cu pantaloni lungi, altfel ai la intrare fuste să te acoperi. Mănăstiroaicele sunt foarte stresate şi severe, parcă nu au calea Domnului, stau cu ochii pe tine să nu zâmbeşti, să nu te mişti, să nu răsufli, să nu - mai ales - să nu pozezi.

Aici trebuie să ştii dinainte că mai ai de vizitat un izvor tămăduitor de care nu-ţi spune nimeni, dar la care se duce lumea cu bidoanele. Se pare că domniţa nu-ştiu-care era bolnavă, a ajuns la mănăstire, a băut din izvor şi s-a făcut bine. Acum e o ţeavă.

Pe un drum bătătorit printre copaci e bine s-o iei. Nu-ţi spune nimeni, trebuie să te duci singur încolo. Vei ajunge după o poiană la cimitirul mănăstirii, unde vei avea onoarea de a vedea frumuseţe de mormânt al renumitului Arsenie Boca. Citeşte de pe net, e atât de renumit că sunt şi cărţi.

După ce termini, continuă drumul prin pădure pe cărarea strâmtă. Pe un drum accidentat vei ajunge la chilia unui sfânt Ioan de la Prislop, săpată chiar de el în stâncă. Se zice că in timp ce-şi cioplea fereastra a fost confundat de pe versantul de vizavi de doi vânători cu un animal şi împuşcat. Trupul lui nu a fost găsit niciodată. Sau, alţii zic, se află la Tismana.

În altă zi am vizitat Castelul Corvinilor.

Pe drumul de întoarcere, pe un trafic aglomerat pe o şosea în lucru, am dat brusc de un semn: "Rezervaţia de Zimbri" de la Silvuţ. o căutasem noi mult şi bine şi n-o găseam, noroc că s-a întâmplat să ne intoarcem pe acolo. Frână de mână cu volan maxim drepata, ieşire bruscă de pe şosea. Aşa că am avut plăcerea să vedem fundurile vesitiţilor zimbri.

În ziua vizitei la Sarmizegetusa Regia am zis să facem o vizită şi la Cetatea de la Costeşti, că tot era în drum. Traseul cu maşina a fost Haţeg, Orăştie, şi semnele de Sarmizegetusa Regia, spre Costeşti. Ajungi la un pod unde se termină asfaltul. Faci dreapta spre Costeşti şi urci, urci, urci, sau o iei drept înainte pe drumul pietruit spre Regia.

Te întorci la pod, îţi iei Hummer-ul sau elicopterul şi iei în piept 18 km de pietre-gropi-praf, cu nu mai mult de 15km/oră ca să nu-ţi laşi rinichii prin maşină. Un drum infect până la Sarmizegetusa Regia. Te întrebi cum de a ajuns UNESCO până acolo ca să adauge cetatea în listă. Dar odată ajuns, uiţi de toate, uiţi că trebuie să faci acelaşi drum chinuitor încă o dată, la întoarcere. O oră dus, o oră întors, şi maşina începe să scârţâie. Dar cum am spus, odată ajuns acolo, mie unul mi s-a tăiat respiraţia, mai ales când am dat cotul pădurii şi am văzut sanctuarul mare circular.


În zonă pe la Sarmizegetusa - Haţeg mai erau de vizitat ceva locuri frumoase: cetatea Devei (pe care am vizitat-o cu altă ocazie), cascada Loloaie la care nu am ştiut să ajungem (de pe DN6 ce leagă Haţeg de petroşani, în localitatea Ohaba de sub Piatră se coteşte spre Nucşoara (12km) apoi încă 6km de drum forestier (20 min de Vila Codrin)), cetatea Mălăieşti (Haţeg - S.M.Orlea - Ciopeia - Ohaba de sub Piatră - Sălaşu de Jos - Sălaşu de Sus), cetatea Blidaru, peşterile Cioclovina şi Ohaba Ponor, precum şi un sat dacic uitat de lume de la Măgureni, dar mai departe şi la care se ajunge mai greu, cu mers câteva ore pe jos: Haţeg - Orăştie - Căstău - Sibişel - Baia - Măgureni.

La plecare de tot spre casă am oprit la mănăstirea Lainici, de asemenea renumită.

Am ţinut să trecem şi pe la Târgu Jiu, să vedem monumentele brâncuşiene, Coloana fără Sfârşit, Poarta Sărutului şi Masa Tăcerii. Trebuie să le ştii bine ca să ajungi la ele întrucât nu ai nici un semn către ele. Trebuie să tragi pe dreapta şi să întrebi localnicii pentru cele 2 parcuri. Atenţie, Coloana nu se afla în acelaşi parc cu celelalte două.

Deci frumos. Dacă ar fi şi indicatoare, ar fi şi mai frumos. Avem ce vedea, avem locuri frumoase, dar nu ştim să le punem în valoare. Nu este posibil ca un loc atât de sacru şi de vechi ca Sarmizegetusa Regia să nu fie promovat, să nu aibe bani de 18km de asfalt care nu trebuie să arate ca o autostradă ci ca un drum civilizat, nu e posibil ca relicvele de dinozauri să nu aibe măcar un marcaj. Aşa e, România e frumoasă, păcat că e locuită.

Nu crede in miracole. Bazeaza-te pe ele.
Digital Elf loves ya all