Român, România

Am primit pe messenger de foarte curând următorul... pamflet:

Este o uşurare să aflăm adevărul după atâtea şi atâtea studii conflictuale despre nutriţie.
1. Japonezii consumă foarte puţine grăsimi şi suferă de mai puţine atacuri de cord decât românii.
2. Mexicanii consumă multe grăsimi şi suferă de mai puţine atacuri de cord decât românii.
3. Chinezii beau foarte puţin vin roşu şi suferă de mai puţine atacuri de cord decât românii.
4. Italienii beau mult vin roşu şi suferă de mai puţine atacuri de cord decât românii.
5. Nemţii beau foarte multă bere, consumă foarte mulţi cârnaţi şi grăsimi şi suferă de mai puţine atacuri de cord decât românii.
CONCLUZIA: Mâncaţi şi beţi tot ce vreţi. Se pare că faptul că vorbiţi româna e ceea ce vă omoară ...

Coincidenţă? În scurta vacanţă pe care am avut-o s-a întâmplat să călătoresc în străinătate, să călătoresc în România, şi să vorbesc cu şi să citesc despre români plecaţi din ţară definitiv (emigraţi).

Acum că am primit chestia asta pe mess, cu toate că o mai primisem mai demult, (mai citindu-i şi pe Cabral, Bendeac, Badea şi alţii) acum o văd cu alţi ochi. Dar nu din cauza blogurilor, ci din cauza celor întâmplate şi văzute de mine, în imediata mea apropiere.

Să ştii că aşa e. Numai faptul de a fi român, înseamnă să fii aparte.

În străinătate, mă duceam la plajă, mă îndreptam către centrul de prosoape, nu era nimeni în faţa mea, nu mai era nimeni după mine, când apare un bărbat care mi se bagă în faţă. Am tăcut, n-am schiţat nici un gest. Vine şi fi-su din spate, îl întreabă ceva: erau români.

Tot acolo, la plajă, şezlongurile gratis pentru cei din club, scria mare şi peste tot că ne rugau să nu rezervăm şezlongurile cu prosoape. La 7 dimineaţa pe un nisip rece de-ţi îngheţau picioarele până la genunchi, primele 5 rânduri de la mare erau deja ocupate. Câte un om, o oamă, înşira frumos câte 4-5 prosoape, să fie. I-am auzit între ei: erau români. Străinii veneau la plajă numai după 11.

Tot acolo, în staţiune, cine ţipa mai tare şi mai tare, strigându-se dintr-un capăt în altul al staţiunii? Românii. Pe străini îi auzeai numai dacă stăteai lângă ei. Ghici care copii urlau mai tare, răsfăţaţi că vor de-aia sau acolo? Exact. Românii.

La masă, cine strâmba din nas dar în acelaşi timp îşi umplea farfuria cu de toate? Românii. Străinii nici nu clipeau, îşi puneau câteva legume fără sare, un cârnat, mâncau un fruct şi pa. Ai noştri cu farfuriile pline ochi.

În România, la munte, aglomeraţie mare. Acolo unde se duce că e de bon-ton să te duci. La Cheile Grădiştei. Scump ca dracu', condiţii de cacao, dar dacă se duce toată lumea... Mai erau şi 1-2 străini. Care ţipa mai tare din curte la cel din cameră, să-i aducă sarea că a uitat-o pentru grătar? Românii. Gălăgie ca la nebuni. Toată lumea ţipa, toată lumea alerga. Numai relache nu era. Era concediu că trebuia bifat. Nu de relaxare. Nu de mirosit brazii. Ci călcături pe picioare. Nu erau camere, nu erau locuri libere de parcare. Un sat mai încolo, unde e drept, te cam cântă cucul, la Moeciu de Sus, pustiu, camere libere, ieftin şi condiţii cred eu cel puţin la fel dacă nu mai civilizate.

De forumul unor emigranţi, ce să mai zic? Pune unul o întrebare, sau îşi dă cu o părere din experienţa personală, ceilalţi îi sar în cap şi-l jignesc în toate felurile, se dau deştepţi ca şi cum ei ar fi SINGURII deştepţi, şi jignesc. Jignesc la greu. Din 24 de pagini pentru un subiect, numai primele 8 sunt cu răspunsuri la obiect, restul sunt certuri, manelisme şi arătări de muşchi. Şi din câte am înţeles, românul nu se dezminte nici când ajunge în afară. Trebuie să fie el mai cu moţ, trebuie să iasă el în evidenţă cu ceva.

Părerea mea e că românul de azi este mult prea plin de sine. Nu mândru. A depăşit de mult nivelul ăsta. Este orgolios, plin de sine, are sentimentul că este cel mai tare, cel mai jmecher, cel mai deştept, se supra-evaluează, ceilalţi îi sunt inferiori. Asta se vede în trafic, se vede la cozi, adică se vede în relaţiile cu ceilalţi oameni. Românul suferă de o acută desconsiderare a semenilor, care din păcate durează aşa de mult încât cred că a devenit cronică.

Acum mulţi ani, când încă nu era emanciparea asta, dar totuşi după revoluţie, dacă stau bine să mă gândesc era prin '94, lucram pentru un iranian. Băiatul era deschis la orice, deviza lui era că face orice numai nu se f*te în cur şi nu omoară femei. Şi mi-a zis ceva ce atunci m-a durut. Îl admir pentru puterea de a vedea poporul nostru obiectiv şi sincer:

"Românul este o curvă de om. Şi-ar vinde mama şi pentru o sută de dolari."

Sincer, cred că avea dreptate pentru 1994. Este valabil şi acum, doar că românul şi-ar vinde mama pe mai mult. Na, au crescut şi pretenţiile...


PS: Nu toţi burtoşii sunt români, dar toţi românii sunt burtoşi.

Nu crede in miracole. Bazeaza-te pe ele.

Related Posts :