miercuri, 19 ianuarie 2011

Scufiţa Roşie

Deci Scufiţa Roşie a fost scrisă ca s-o facă public de râs. Probabil fraţii Grimm aveau o colegă pe la şcoală de era ciuca bătăilor, din aia de i se dau cărţile pe jos din mână, de i se leagă şireturile ghetelor pe sub bancă, sau căreia i se vopsesc lentilele ochelarilor cu ochi mari căscaţi. Sau o curvă care ori le-a dat vreo boală, ori i-a refuzat cu serviciile. Şi au zis ei: dacă tot n-am poştit-o, ia să o facem p-asta de cacao. Şi cum era mai bine decât să scrie o poveste despre o tută, să ajungă să se facă bancuri pe seama ei decenii în urmă.

Deci s-au gândit băieţii să-i pună o glugă în cap. Că nu puteau să-i zică că e urâtă cu spume. Şi-au făcut şi o aroganţă: "Mai dragă decât oricui îi era bunicii, care nu ştia ce daruri să-i mai facă. Odată bunica îi dărui o scufiţă roşie, şi pentru că-i şedea tare bine fetiţei nici nu mai voia să poarte altceva pe cap".

După aia au făcut-o şi retardă: mă-sa a trebuit să-i spună ca la proşti că s-o ia prin pădure, doar-doar s-o pierde, dar să nu se abată de la cărare că se poate rătăci. Păi cât de retardă să fie o fetiţă să se abată senină de la cărare, ştiind că a crescut câţiva ani pe lângă pădure şi ştia de pericolele din ea: ciuperci otrăvitoare, rătăcire, lupi, urşi, câini... Şi s-au mai legat şi de mă-sa, că e iresponsabilă că o trimite singură la vârsta ei prin pădure. Doar că n-au făcut-o pe faţă beţivancă şi drogată.

Şi cică "Dar Scufiţa Roşie nu ştia ce lighioană rea e lupul". Bă mă laşi? Naivă e frumos spus. Poate infantilă. Adică ştia de pădure dar nu ştia ce zace acolo?

Şi ca să vezi, pe nepusă masă, îi sări lupul în cale. Care o întrebă cu glas omenesc ce duce în desagă. Adică lupul era personificarea unui violator de fetiţe care trebuia să le ademenească cu bomboane, să le ia pe ocolite, nu să sară direct pe ele. Păi lupul dacă era lup, din ăla periculos, nu l-ar fi durut pe el în cur de desaga din spinare? Nu ar fi sărit direct pe fetiţă s-o sfâşie? Şi nu trebuia să fie el în haită, că aşa atacă lupii, în haită? Sau "haita" aştepta în spatele copacilor, să le facă lupul ăsta mai fermecător lipeala?

Şi ca să vezi lupul, nu dă cioara din mână pentru vrabia de pe gard, ci îi tună lui mintea că dacă Scufiţa îi divulgă locaţia bunicii, poate beneficia de 2 porţii. Hm. Să zicem. Inteligentă mişcarea. Prea inteligentă. Adică el nu ştia pădurea, şi habar n-avea de căsuţa bunicii. Adică el era de prin altă pădure? Era imigrant, de nu ştia alunişul bunicii?

Mă rog, povestea zice că fetiţa s-a luat cu culesul florilor pentru bunică. Aici a rămas loc de bancurile cu Scufiţa Roşie şi Lupul. Care a văzut-o de la spate şi i-a plăcut pedofilului ce vede. Tone de bancuri. Deci cu treaba asta fraţii Grimm şi-au atins scopul. Să facă mişto pentru eternitate o lume întreagă de biata fată. Şi proastă, şi urâtă, şi f...tă.

Păi cum nu proastă? Că ajunge retarda la căsuţa bunicii şi îl vede pe lup cu basca bunicii în cap dar ea nu-l recunoştea şi îl întreba senină că de ce nu semăna cu bunica. Păi făi chioambo. Ochii ca ochii dar râtul ăla de lup? Că ochi, că dinţi, că mâini... dar ditamai botul nu-l vezi?! Când şi-o dădu seama, era prea târziu că lupul îi făcu de petrecanie. Adică cât-a burta să aibe lupul să încapă doi oameni în ea? vreun mutant, ceva. Sau nu era lup, era urs?

Şi se puse lupul pe sforăit. Huh? Lupul? Să sforăie? Cu burta plină? A ce seamănă? A om, aşa-i? Deci fraţii Grimm au personalizat pe unul din ei, care de fapt ar fi făcut altceva cu bunicuţa, şi altceva cu Scufiţa, numai de mâncat nu, ca după aia să se lase pradă naturii bărbăteşti şi să adoarmă şi să sforăie. Doar că e o aluzie aşa de fină, să nu se prindă lumea şi să-i acuze că o spun pe faţă: "lupul" le-a "fript" pe amândouă gagicile.

Şi îl băgară şi pe unul, vânător, poate de fapt un coleg de şcoală căruia îi plăcea de fata cu scufiţă. Dar eu cred că era de fapt ta-su lu' aia cu scufiţă, de o căuta prin cârciumi că o ştia retardă că profită toţi camionagii de ea de ştoarfa satului. Că veni omul şi-l tăie pe lup pe burtă şi le scoase pe amândouă fetele vii şi nevătămate. Deci acum ştii că e vrăjeală că le mâncase lupul. Păi lupul nu le mestecă şi el înainte? Nu mâncă şi el carnea de pe oase? Le înghiţi aşa întregi ca şarpele? Deci clară aluzia. De-au ieşit alea vii, scuturându-şi rochiţele de praf. "Ce întuneric fu în burta lupului". Da, fu tare bine. Ha ha.

Ce poveşti perverse mai ziceau ăştia pe vremuri... Penal.

Scufiţa Roşie şi Scufiţa Roz mergeau prin pădure şi s-au întâlnit cu Lupul. Scufiţa Roşie, care ştia povestea, a luat-o într-o parte. Scufiţa Roz care n-o ştia, a luat-o pe toate părţile.

Nu crede in miracole. Bazeaza-te pe ele.
Digital Elf loves ya all

Related Posts :



9 comentarii:

  1. Cristian Bulaga

    deci Mos Craciun nu exista ? :)))

  2. Lolli

    esti criminal...si uite asa se mai darama un mit :))

  3. Anca

    mai mai, tot asa ziceai si cand erai mic? personal, a fost prima poveste de groaza pe care am auzit-o in viata mea. uram de fiecare data cand mi-o citea, oricine, fiindca muream de frica si nu mai puteam sa dorm dupa aia. oricum, clar e poveste de tinut copii treji :))

  4. Anonim

    toate povestile grimilor sunt la baza povesti de groaza.

  5. Anjin

    ELF RETARDAT
    INTERESANTA INTERPRETARE PENTRU O POVESTE DE ADORMIT COPII. TIE ASA TI-AU POVESTIT-O PARINTII ?

  6. Digital Elf

    Anjin, te iubesc. Fără tine Ironia ar muri. Şi ar fi păcat. Că n-am mai avea de ce râde.

  7. crush_

    Mi-a placut. Mi s-a inveselit ziua...
    Cat despre cei care n-au umor sau nu inteleg ironia.... imi pare sincer rau de ei...

  8. happyspirit

    E, clar, un pct de vedere, haios :))
    Si, culmea, bancu' din final nu-l stiam :D :))

  9. congo

    ce te asteptai, avand in vedere ca fratii grim is danezi?! need I say more? :)) da, stiu, is rasista, nu-mi plac danezii. :))

Trimiteți un comentariu

Exprimă-te cu încredere. S-ar putea oricum să nu citească nimeni :D