Negru bacovian

Intotdeauna am fost fascinat de case. De alea vechi. Cu ferestre opace, astupate, din care nu se intrezareste noaptea nici o lumina. Ce este dincolo? Cine traieste acolo? Ce face acum?

Am trecut aseara pe la 9 prin curtea spitalului de pneumologie. Noapte. Intuneric. Liniste. Sinistru. Parca erai rupt de realitate. Copacii nemiscati, niste pete de umbra in intuneric. Noroiul patruns pe asfalt, balti cascate descurajant si bare vechi de oprire a circulatiei inexistente. O scara metalica abrupta, din filme de groaza, o rampa sinistra care aluneca dubios spre subsol, intr-un intuneric si mai negru. Lipsea haita de caini infometati care sa te intinda pe asfaltul crapat.

Aripa centrala a spitalului, cu un singur etaj, cateva geamuri slab iluminate si goale. Dincolo de geamuri, stiam ca sunt TBC-isti, Non-TBC-isti, terapie intensiva, chirurgie toracica, doctori epuizati si asistente frustrate, dar nu se zarea nici o miscare. Lumina bolnavicioasa, galbena si slaba, nemiscata, descurajanta, sinistra. Dincolo de geamuri durere, oboseala, agonie, disperare, neliniste, asteptare.

In fata gardul. Inalt, gri, betonat, ca de puscarie. Opreste tot zgomotul, toata lumina, dar dincolo de el e forfota tramvaielor, a masinilor, speranta, viata, eliberarea de dureri si deznadejdi.

Pe aleea lunga, ce ocolea cladirea principala, ma gandeam cand o fi fost construite toate si de ce. Nu stiam istoria spitalului, istoria si destinatia cladirilor. Cineva facuse acum cativa zeci de ani planuri, desenase alei, trasase scari, usi si ferestre. Aici, bucatarie. Aici, birou. Aici... ce? Pe dreapta o cladire atipica spitalului, un fel de casa. Stil brancovenesc. Intrare boltita, fronton inalt, acoperis abrupt in patru ape. Ferestre mici si negre; fara usi, fara intrari, fara viata. O cladire parasita. Ce era dincolo de zidurile groase? Ce ascundeau geamurile oarbe? Daca as fi reusit sa privesc pe dupa ziduri, ce as fi vazut? Praf? Intuneric? Mobila veche? Fusese construita sa locuiasca cineva acolo? Cine? Constructia era evident diferita de restul cladirilor. Ce scop putea avea initial? Si de ce ajunsese in degradare?

Am ajuns la poarta. Am salutat saracul om care statea de paza bucuros ca vedea si el o fata umana, alba, care nu il ignora ca pe o statuie. In fata portii, am intins piciorul sa trec pragul. M-am miscat in reluare, vedeam piciorul incet-incet cum se indrepta catre prag, totul incremenise, timpul parca se oprise in loc. Cand am trecut pragul, am fost lovit dintr-o data de viteza, de lumina, de vant, de forfota, galagie, rasete, scrasnet de frane, zanganit de tramvai gonind pe sine stirbe, injuraturi si miros de praf. Am tras aer adanc in plamani; nu-mi mai aminteam nimic de dincolo de poarta...


Nu crede in miracole. Bazeaza-te pe ele.

Related Posts :