luni, 12 decembrie 2011

Ce poate face un 2.5

Corporaţie. Sfârşit de an. Petrecere de Crăciun la angajaţi. Munte, Predeal, hotel 4 stele. Prea mare doar pentru corporaţia lor. Mai încape o corporaţie, cu alţi angajaţi, altă petrecere de Crăciun. Te uiţi la colegele lor din curiozitate. Pe ale corporaţiei tale deja le cunoşti ce (nu) le poate pielea, cum reacţionează, cum dansează. Te uiţi şi la ale lor, normal, sunt carne proaspătă, necunoscută. Rochii, dresuri, tocuri, coafuri.

Şi o remarci pe EA. Piept. Buze. Cur. Picioare. Tocuri. Şi nu neapărat în ordinea asta. Dai coate colegului, arătând codat cu bărbia: "la ora 12". Se uită, face ochii mari şi-i cade (şi lui) falca. Băluţele curg râuri, râuri. Deci nu-ţi dai seama ce piesă! Nu-ţi dai seama ce mers maiestuos. Ce atitudine de căprioară. În câteva secunde ai regizat 2 ore de film porno de dragoste cu ea şi cu tine în rolurile principale. Îi surprinzi un surâs. De vis! Un înger pe pământ!

Nu-ţi mai pasă că te vede lumea, te uiţi fix la ea, urmărindu-i toate mişcările, să-ţi rămână imaginea ei întipărită pe retină şi cortex. Aşa ceva nu vezi în fiecare teambuilding. Ai vrea să te vadă, să te remarce, măcar să te măture cu privirea indiferentă o fracţiune. Măcar atât.

Iată! Se uită spre tine! A întors profilul, şi-a lăsat ochii să-i priveşti. O minunăţie. Mai e cu cineva, nu mai contează cu cine, nu ai ochi decât pentru ea. Poartă un dialog, nu te interesează ce spune, îţi închipui frivolităţi, chiar nu contează, atât timp cât îi admiri mişcarea buzelor. Surâde iar. Colega îi vorbeşte încontinuu, tipa ta se amuză. Zâmbeşti şi tu ca tâmpitul, habar n-ai ce le amuză dar te bucuri de amuzamentul lor.

Colega râde. Faci ochii mari, aştepţi şi râsul EI.

Şi râde!

Te îneci cu şpriţul, îi stropeşti pe toţi din jur. Te-ai şocat, nu te aşteptai la asta.

Îi lipseşte 2.5. Premolarul 2 superior. Exact în colţul buzei, atât cât să se vadă gaura neagră. Scârbit, te întorci la colegii tăi, încercând cu privirea bovină să-ţi înlături imaginea dintelui lipsă pe care ai văzut-o o fracţiune de secundă dar care ţi-a dat erase la cele 2 ore de pornet.

Nu crede in miracole. Bazeaza-te pe ele.
Digital Elf loves ya all

Related Posts :



1 comentarii:

  1. ovewan

    Zi mersi. Altii au vazut un exemplar la fel de maiestuos dar cu un muc pe afara.....

Trimiteți un comentariu

Exprimă-te cu încredere. S-ar putea oricum să nu citească nimeni :D