Cineva îmi spusese: "Nu te duce!". Nu ştiu cine; cineva de pe stradă. Un necunoscut. Nu l-am băgat în seamă. De unde avea el să ştie unde vreau eu să mă duc? M-am dus.
Am bătut cale lungă. Prima stea pe care am întâlnit-o s-a uitat la mine ciudat, pe sub sprâncene: "Cine-o mai fi şi ăsta?". Când am trecut de ea m-a urmărit cu privirea, bănuitoare. A doua nici nu s-a sinchisit să mă privească; era imensă şi grasă, şi plutea pe loc într-o lenevie pe care n-o mai văzusem niciodată. O alta, a trecut în trombă pe lângă mine, buzunărindu-mă în treacăt. Noroc că nu aveam la mine decât bătăile inimii şi două-trei gânduri rebele.
Căutam din viteza uriaşă o stea mare, strălucitoare, frumoasă, tânără, cu care să mă însoţesc. Eram tânăr şi eu, dornic de dragoste. Aveam visuri, eram avântat. Chiar dacă mi se spusese "nu te duce", eu m-am dus. Voiam o stea pe măsura mea.
Am colindat foarte mult. Fiecare fir de nisip îmi tresărea inima, făcându-mă să cred că este o stea îndepărtată. Dar deja nu mă mai uitam decât după punctele foarte strălucitoare; aveam idealul meu despre frumuseţe şi strălucirea orbitoare era parte integrantă. Dar mult am mai fost dezamăgit de strălucire...
Am constatat, şi am fost dezamăgit să aflu, că stelele strălucitoare sunt stele înfumurate, uşuratice, superficiale. Ele exagerează în frumuseţea lor, şi-şi iau nasul la purtare. Dar pe dinăuntru sunt atât de întunecoase...
Într-o zi am dat din întâmplare peste o steluţă timidă, sperioasă. Mi-am cerut scuze, şi m-am oprit să o văd mai bine. Era firavă şi am întrebat-o dacă nu cumva este bolnavă. A râs subţirel şi trist, şi a răspuns printre oftaturi că da, este bolnavă; bolnavă de dragoste. Am stat cu ea şi mi-a povestit despre o cometă falnică, tânără, strălucitoare şi frumoasă pe care a îndrăgit-o, dar care niciodată nu a băgat-o în seamă. De felul ei hoinărea în lung şi-n lat Universul, distrându-se cu stelele înfumurate şi frumoase, şi niciodată nu o iubise pe ea, pe steluţa cea firavă care nu mai avea putere nici să plângă. Atunci m-am gândit ce rău este să îţi placă ceva frumos pe dinafară şi urât pe dinăuntru, pentru că astfel păţeşti ca sperioasa cea mică. "Asta nu e iubire" i-am zis şi am plecat.
Nici nu m-am mai uitat înapoi. Hoinăream şi eu, dezamăgit şi totodată dezorientat, şi nici nu mi-am dat seama în supărarea mea că o stea bătrână se uita la mine peste ochelari. I-am dat bineţe, şi ea a clipit des, neslăbindu-mă deloc. "Ce cauţi pe aici, omule? Locul tău nu este aici". "Dar nu sunt om", i-am răspuns. "Sunt copil al Universului şi-mi caut o soaţă pe măsură". "Aici n-ai să găseşti niciodată, omule". "De ce mă rog, babo?" am întrebat eu răţoindu-mă puţin. "Aici nu sunt oameni, omule; sunt stele. Ca să-ţi găseşti o soaţă pe măsură, du-te în lumea oamenilor. Stelele cu stelele, oamenii cu oamenii". "Dar eu vreau să nasc o stea!". Baba pufni amuzată, prăfuindu-mă puţin. Spuse: "Du-te acasă. Întoarce-te. Nu poţi să naşti stele. Asta e treaba stelelor, nu a ta, omule. Înainte de a veni aici, cineva ţi-a spus: nu te duce. De ce nu l-ai ascultat? Du-te în lumea oamenilor şi acolo îţi vei găsi o soaţă pe măsură imediat ce vei ajunge. Ai s-o recunoşti uşor. O stea te va călăuzi într-acolo. Poţi chiar să-i duci în dar două steluţe, pe care să i le prinzi în păr, după ureche; îi va plăcea. Du-te, şi fii fericit, omule. Fii om".
Şi m-am dus. Două stele am luat cu mine..
Digital Elf
1995
Nu crede in miracole. Bazeaza-te pe ele.
frumoooooooooos
ma duce cu gandul la Micul Print...
ehh.. eram si eu tanar..
atat de trist dar totodata atat de real. :(