De când am citit la titlu în feed “leapşa” şi “vicioasă”, am presimţit că mi-o iau. Am citit până la capăt cu inima strânsă. Da, mi-am luat-o. Brightie hits again.
Adică eu, acel înger, acel Om cu "Oo" mari, perfect, deştept, inteligent, fuck a venit primăvara iar au început câinii să latre în faţa blocului grijania lor de vagabonzi că nu mă pot concentra la joc, smart, intuitiv, empat, ce să mai, perfecţiunea întruchipată, să mă dezbar de voalul angelic şi să îmi arăt varicele sufleteşti, mizeria umană, negreala, gunoiul din mine!?!? Hm, interesant.
Dar pentru că nu pot da totul din casă, selectez ceva mai digerabil că sunt mulţi ochi sensibili la lumină. And the winner is..
1. Aş zice Berea. Dar nu e viciu. E medicament. Am nisip la rinichi şi trebuie lichide multe. Doctorul mi-a zis. Lichide multe. Dar am zis că mă las. Că unflă. Asta e, mai sunt şi efecte secundare.
2. Aş zice că Vinul. Dar nici ăsta nu-i viciu. E obligaţie. Ce vină am eu că prietenii stau numai la un pahar, două, trei, patru de vorbă? Dar măcar să fie demisec alb, cu bule. Se zvoneşte că şi de ăsta să mă las :(
3. Ginul? Numai de socializare în public. Gin tonic, chiar fără lămâie. Pentru cursă lungă; nu e viciu. Mwahahaha.
4. High-tech-ul. Ee, aici e altceva. Asta place. Nu cât să adun bani de criogenie pentru următorii 500-1000 de ani ca să văd cum ar putea evolua umanitatea în 500-1000 de ani. Dar mi-a trecut prin gând de câteva ori. Cam ca opţiune la emigrare.
5. Deci n-aş putea respira dacă nu m-aş gândi non-stop la ceva SF. Că e Stargate Universe, că e Flash Forward, că e Planetata Na Maimunite, sau o carte a la Ruine, ceva SF trebuie să consum. Aşa merge creierul. Are nevoie de combustibil, să aibă putere să mai treacă de mizeriile zilei peste încă o zi. Şi încă o zi. Şi încă o zi...
6. Femeile. NU SUNT UN VICIU! Doar un adânc sentiment de prosternaţie şi de recunoaştere a dominării supreme. Doamnelor, chapeau.
7. Jocuri online: Triburile, FarmVille, Blogspot, Facebook. Quite addictive. No comment, sunt în dezintoxicare.
8. Trip hop, ambiental, clubbing. Nu, Rembrandt-ul de pe pereţi. Evident că muzica!! Trip hop, ambient, clubbing (de fapt e electronic dance music (EDM) dar lumea eronat îi zice clubbing care e de fapt un fenomen). Trip hop, ambiental, clubbing; trip hop, ambiental, clubbing; în această ordine.
9. Minuţiozitatea. Îţi văd orice sutime de milimetru care nu e aliniat. Şi să te ferescă Sfântul să îmi muţi hârtia de pe masă sau să n-o aşezi la loc în exact acelaşi loc cum era.
10. Miştocăreala. Ştiu, mi s-a mai zis că nu multă lume o-nghite. N-am ce vă face, luaţi cu apă.
Cam asta. Sunt acelaşi om de încredere în rest. Şi fără pată. Nu mă acuzaţi, care e fără de păcat să arunce primul cu piatra.
Aş vrea să-i văd lui Ove viciile. Să văd dacă recunoaşte. Şi un challenge mai serios, Lollita; dar Lolli, nu le scrie fată pe toate că n-avem timp să citim atâta. Şi Louminou, nu crezi că ar fi timpul să aflăm mai multe (rele) despre tine?
Nu crede in miracole. Bazeaza-te pe ele.
Când sala de cinematograf aplaudă la finalul unui film….”Anul nou care n-a
fost”
-
Am fost zilele trecute la cinema, pentru a vedea „Anul nou care n-a fost”.
Și pot spune ca pe lângă ” A fost sau n-a fost”, filmul ăsta a devenit
prefera...
Acum o zi
http://ovewan.blogspot.com/2011/03/viciile-mele.html
:))) o uitai p-asta cu minutiozitatea si io mi-s cam cazuta intr-o rana.
imi place ca n-ai vicii neam; numa' constrangeri sociale si pasiuni :)). saracutu' de tine.
bravos mai ove, apai sa uiti tu ceafa?
brightie, numai constrangeri. numai si numai constrangeri. nimic din slabiciune.
Bre elfule ,io lasi triburile de ceva timp,da medicamentul pe baza de hamei nu merge domnule,ca devin imflamate anumite parti din trup :D
Getix
ale naibii vicii :)))
Cum s-ar zice in IT: these are not bugs, they are features. ;)
Oo..inseamna ca las o impresie buna...O sa incerc s-o conserv :))
Hai, ca a stat ceva timp leapsa la mine. http://louminou.wordpress.com/2011/03/19/leapsa-vicioasa/