40 de ani

În curând voi face 40 de ani. Vârstă la care tata avea un copil la facultate în anul I, unul la liceu, altul in 5-8, un "job" bun, casă mare, respect din partea tuturor şi se îmbolnăvea de inimă. Eu nu am reuşit să fac atâtea cât a reuşit el, cu toate că slavă Domnului sunt sănătos şi aş avea putere mai mare să le fi făcut pe toate. Dar pentru ce am, bănuiesc că trebuie să fiu recunoscător. Şi bucuros. Oare tata se uită la mine de acolo de sus? Probabil că mă veghează şi nu şi-ar dori ca eu să fiu trist. Atunci mă gândesc - să dau ce-i mai bun din mine, aşa cum a făcut şi el până la sfârşit. Măcar atât să fac pentru el.

Nu crede in miracole. Bazeaza-te pe ele.