Alţii au zis-o mai bine ca mine: ILCOR AUTO ECO ridică maşinile din sectorul 6 parşiveşte.
Sunt curios ce temei legal are această firmă să ridice o proprietate privată cum este un autoturism. Până una alta, nu se numeşte FURT? Că vii la locul unde ai lăsat maşina, şi o găseşti dispărută. Ori că ţi-a furat-o cineva, ori că a ridicat-o cineva fără să te anunţe, se numeşte tot furt.
Să îţi dea amendă, corect. Sau, să te anunţe să vii de urgenţă s-o iei. Nu mă interesează cum, e treaba lor. Dacă ştiu să îţi ridice maşina, dacă e treabă legală, ar trebui să te anunţe, să stea un poliţist acolo care să explice neregula făcută, şi să-ţi dea toate detaliile necesare. Dacă nu, e furt. E ca şi cum ţi-ar intra în casă şi ţi-ar fura televizorul în absenţa ta. Dar poate ai în maşină spray-ul anti-astm. Poate faci o criză de astm când vezi că nu mai e maşina şi nu ai aparatul la îndemână că l-ai lăsat în maşină. Sau eşti bolnav de inimă şi ai pastilele în maşină.
Sau, cinstit ar fi ca primăria şi/sau poliţia rutieră să aibe ele maşinile de ridicat în posesie (nu un SRL), iar taxele să se ducă într-un buget de stat dedicat ridicării parcărilor publice. Atunci da. Să zicem că (chiar dacă e exagerat) într-adevăr ar costa 150 roni ridicatul (na, sunt o groază de oameni pe acolo, se mai tocesc şi chingile) şi 150 roni transportul - motorina, uzura, mă rog; SĂ ZICEM; ar putea să acopere "serviciile". Dar taxa de găzduire (aberantă de altfel, pentru că un loc închiriat la ADP costă 60 de roni pe AN!) ar trebui să se ducă într-un buget dedicat creerii parcărilor publice care să acorde alternative cetăţenilor de a parca legal în altă parte decât acolo unde se restricţionează parcarea.
Adică nu-mi spune că "N-ai voie acolo", "Păi e plin dincolo, unde să parchez?", "Nu mă interesează". Zi-mi aşa: "Nu parca acolo că n-ai voie, dar uite, poţi parca acolo.. A, nu VREI?? Amendă". Atâtă timp cât nu dai posibilitatea de a respecta legea, nu sancţiona de dragul legii.
Ar trebui să se pună mână de la mână să se angajeze o super echipă de avocaţi care să studieze legalitatea ca o firmă particulară să ridice proprietăţi personale, şi sunt sigur că există cale de a câştiga dacă i-am da în judecată. Dar românii chiar dacă sunt revoltaţi, şi poate că au şi dreptate, totuşi scot bănuţul că nu sunt bazaţi să se ia la trântă cu mafia şi sunt fericiţi că au plecat cu maşina şi că n-au plătit staţionarea pentru mai multe zile..
Nu neg că parcarea neregulamentară trebuie sancţionată. Trebuie. Am mai putea insista şi în a cere alternative legale pentru parcare regulamentară, alternative care nu există. DAR rămâne aspectul "proprietăţii private": un autoturism este un bun privat. Dispariţia autoturismului din locul - fie el regulamentar sau neregulamentar - în care l-ai lăsat, se numeşte FURT.
În plus, poliţia ar trebui să stea la pândă când ajunge cineva să parcheze într-un loc nepermis ca să îi facă semn să degajeze, nu să îl aştepte cu binoclul din boscheţi să parcheze ca să-i ridice maşina "Ha-haa l-am fript pe fraier!".
Aşa AR FI onest.
Nu crede in miracole. Bazeaza-te pe ele.
Ridicările auto
Spovedanie modernă
Tehnica modernă şi spovedania
La biserică, preotul se întâlneşte cu un tânăr enoriaş:
- Ce te aduce la biserică, Ioane?
- Iaca, am venit să mă spovedesc.
- Nu-i nevoie, ţi-am citit blogul...
Nu crede in miracole. Bazeaza-te pe ele.
Puritate
Noi oamenii, nu am fost şi noi copii? Mă uitam zilele trecute la fi-mea. Mă gândeam la banii de benzină, când să chem instalatorul, când să-mi fac cererea de concediu şi dacă o merge vaporaşul pe Herăstrău, iar fi-mea..
- Tati, am uitat sutienul lui Barbie la grădiniţă. Îi faci codiţe? Ca lui Mica Sirenă...
Am întrebat-o în Grădina Botanică:
- De ce alergi aşa?
Ce întrebare tâmpită, cum adică "aşa"? "Aşa" cum? Mi-a răspuns senină, facând brum-brum:
- Pentru că sunt Fulger McQuinn.
- Cine, mă?
Îmi aruncă în fugă, peste umăr:
- Maşina aia roşie care vorbeşte. Brum-brum.... Şi ai zis "mă". Nu-i frumos.
Seara la culcare îmi zice iar de Barbie. Că mâine o lasă acasă, să doarmă, şi o ia pe Cenuşareasa. Dar ştii, i-a pus rochiţa de la Hanna Montana Barosana. Să nu-şi uite pieptănul mâine. Al lui Ariel. Că Vlăduţ i-a desfăcut codiţele lui Barbie azi şi l-a certat Doamna.
Când o dormi fata, oare ce-o visa? Eu mai visez că mă aleargă unii, că fug printre dărâmături, că mă dau cu barca, că trebuie să trec podul şi n-am bani la mine.. Dar copilul? Ce visează? La ce se gândeşte în timpul zilei? Eu mă gândesc că am făcut aia, că am de făcut ailaltă, că tre' să iau pâine, şi neapărat să plătesc rata la maşină. Ea se gândeşte.. la ce? La Scooby Doo Where Are You, la Nesquick dimineaţa cu paiul şi la rochiţe, şosete roz şi agrafe.
Offff Doamne... ce n-aş da să fiu iar copil...
Nu crede in miracole. Bazeaza-te pe ele.
