Da, iată, surpriză, şi noi vorbim tot despre BAC-ul lui 2011. Ce mai scandal. Ce mai tevatură. S-au pus camere de supraveghere şi surpriză, dintr-o dată se pică la BAC. Şi fiecare arată cu degetul către celălalt: copiii pe Funeriu, părinţii pe meditatori, inspectoratul pe copii, meditatorii pe profesori, profesorii pe sistem, sistemul pe politizare. Şi până la urmă, cine e de vină?
TOŢI.
Nu te aşteptai la asta, aşa-i? Da, toţi sunt vinovaţi. Sistemul e depăşit de vremuri, profesorii nemotivaţi, părinţii ocupaţi, iar copiii... săracii copii... ţi se rupe inima de ei. Cum, nu au reuşit să ia BAC-ul prin copiere ca generaţiile anterioare? Vai ce oropsiţi sunt. Cât de nedreptăţiţi. Cum, copil de 9 tot liceul (că media notelor din 4 ani contează jumătate) să ia 2 la examen?
Iar pe copii îi doare-n cur. Au ştiut de 4 ani de zile că nu vor învăţa. Că se vor duce tufă, cu copiuţele pregătite, poate-poate s-o putea copia. Habar n-au că au un viitor în faţă. Nu a apucat nimeni să le spună că ei sunt şansa unor schimbări în bine a societăţii de mâine. Nu i-a antrenat nimeni că pot ajunge preşedinţi. Nu i-a învăţat nimeni nici o meserie practică. Se uită pe geam şi vor să ajungă ca cocalarii (cacofonie necesară) din maşini şi cluburi, care NU AU STUDII şi iaca ce jmecheri sunt - bani, maşini, dujmani, femei, valoare. Avem o societate pragmatică, unde facultatea nu mai contează că oricum o poţi face în 3 ani la privat fără să te prezinţi, dar elevii învaţă de romantismul lui Cezar Petrescu. Cu un ochi la "Prima noapte ultima noapte" şi cu un ochi la "la ce te gândeşti?" pe Facebook.
Dar gata. A trecut. Toţi (copiii, N.A.) s-au reîntors în online. Facebook, mess, twit, FarmVille, Counter, WoW, Youtube, WII, PSP, cei mai isteţi chiar şi la blogging, cu mici recreaţii pentru ştranduri, cluburi şi baruri. Că asta au făcut în ultimii ani, prea ocupaţi ca să aibe timp pentru această scurtă pauză în offline, BAC-ul. Lasă, că la toamnă se vor lua note mai mari, nu pentru că peste vară ar învăţa cineva, ci pentru că scandalul din sistem îi va trece aproape pe toţi. Nu se ştie pe ce meserii, nu se ştie pe ce locuri de muncă, nu se ştie încotro s-o apuce, dar tot vor trece. Că aşa trebuie.
Şi partea rea e că nu mai am mult şi în senilitatea mea iminentă vârstei o să depind de ei, să primesc o pensie şi să mor cum oi putea. Aşa visând la romanele groase ale lui Rebreanu citite în 3 zile pe timp de vară toridă, visând la cărţile de lucru manual cu bărcuţe, morişti şi animăluţe, visând la soldăţeii mei de plastic, la şah, frunza, ţară ţară vrem ostaşi, ŢOMANAP, macao şi plimbări în Cişmigiu. Ce n-aş da să mai stau într-o cofetărie, cu un brifcor şi o amandină, visând la ceasul de mână pe care aş putea să-l primesc cadou dacă termin şcoala cu premiul I.
Mă retrag în offline.
Nu crede in miracole. Bazeaza-te pe ele.
