Mă gândeam la ce bătălie este pentru alegeri. La ce s-a ajuns. Scârbos. Şi pentru ce, de fapt?
Pentru putere. Pentru furt.
Şi mă gândeam la toţi care ne-au furat din ţară. Romanilor le-a trebuit ţara noastră că era bogată. Noi ardeam viile şi otrăveam fântânile, pe când aveam onoare. După aia, toţi nomazii au trecut prin noi, că eram bogaţi. "Munţii noştri aur poartă, noi bătem din poartă-n poartă". După aia ni s-a furat Moldova. Ni s-a furat aurul. Ceauşescu ne-a furat salamul, ouăle, făina, laptele, tot ce produceam noi mai de soi. După '89, bătălie mare pentru putere. Se fură ca-n codru. Se fură la cântar, se fură cu autostradă cu tot, se fură orice, se dă o lege oarecare numai ca să devină furtul legal. ÎNCĂ se mai poate fura. ÎNCĂ mai e ceva de furat. Pentru că de 20 de ani de libertate încoace nimeni nu face nimic, decât fură. Mai cu spor decât furau alţii înainte.
Care este morala? Păi închipuie-ţi cât de bogată poate fi ţara noastră, de se tot fură din ea de mii de ani şi ÎNCĂ mai e de furat...
Nu crede in miracole. Bazeaza-te pe ele.
Bogata Românie
Romania. Yes it's a country III
Apa minerala Perenna, care izvoreste dintr-un satuc uitat de vreme din Banat, este singura din lume care pune in pericol suprematia celebrei Evian din Franta, cea mai pura apa din lume.
Organizatia Mondiala a Apelor Minerale a comparat diferentele dintre etalonul mondial al puritatii apei, Evian, si sute de alte probe trimise de producatori de pe toate continentele. Testele au aratat ca Perenna din Romania si Evian din Franta sunt identice in proportie de 96,1%.
Rezultatele analizelor arata ca atat gustul, cat si calitatile apei Perenna sunt aproape identice cu ale celebrei ape minerale din Alpi.
Izvorul apei romanesti cu aceste calitati deosebite este in satul Calina, Caras-Severin, unde nu mai locuiesc decat 40 de oameni, dintre care jumatate lucreaza pentru scoaterea la suprafata, prelucrarea si imbutelierea apei Perenna.
Apa izvoraste din stanca de calcar, se filtreaza prin sisturi cristaline de 200-300 de metri, are o durata de valabilitate foarte mare, de pana la 7 ani, si o puritate microbiologica extraordinara.
Capacitatea sursei este una dintre cele mai mici din tara, iar fabrica n-are mai mult de 400 mp. In sat sunt peste o suta de case parasite, deoarece, din cauza solului stancos, in zona nu se poate face nici macar agricultura. Ceea ce s-a dovedit un mare avantaj pentru puritatea apei minerale din zona: lipsa oricarei activitati industriale sau agricole a contribuit la calitatea sursei de apa.
Apa Perenna este exploatata de Teodor Craciun Tuducan, un om de afaceri din Timisoara, care din 2004, apare in mod constant in Top 300 Capital, al celor mai bogati romani. Tuducan, care este de profesie avocat, a intrat in afaceri din 1992 si a facut avere din imobiliare si constructii. Ideea de a cumpara dealul Moghila i-a venit in 2006, iar pontul i l-a dat profesorul geolog Costel Gruiescu, pe care l-a intalnit in timpul unei vizite la muzeul din Ocna de Fier.
A investit 4 milioane de euro in linia tehnologica, fabrica reusind sa exploateze in acest moment 10 milioane de litri, dintr-un debit total de 72 milioane litri anual.
Perenna detine in acest moment o cota de doar 3,9% din piata romaneasca, evaluata la 1,2 miliarde de litri. Desi nu numara mai mult de doi ani de viata, intr-un singur an, vanzarile s-au triplat. 70% din productie este distribuita in retelele HoReCa, existand momentan contracte de distributie cu un singur lant de hipermarketuri, Real, precum si cu benzinariile OMV PetromV. Perenna iese si la export, in Germania, Statele Unite si Israel.
In ciuda calitatii sale certificate, apa Perenna costa de patru ori mai putin decat Evian, iar producatorul promite ca nu o va scumpi: sticla de doi litri va costa in continuare 1,69 lei plus TVA.
Materialul nu imi apartine, mi-a fost trimis pe mail si mi-a placut. Mi-as dori ca noi sa constientizam astfel de lucruri si sa ne mandrim cu ele. Altii si daca trag o basina mai speciala se mandresc cu ea. Dar noi, care avem atatea si atatea lucruri deosebite....
Nu crede in miracole. Bazeaza-te pe ele.
Pădurea Veselă a micuţului Elf, premiată
Am rămas mască să aflu de prin vecini că blogul Pădurea Veselă a fost considerat propice să fie premiat. Nu eu am fost premiat, ci blogul. Premiul i-a fost acordat de către Iulia, de pe Blog de Bucuresti.
Dragă Iulia, blogul meu îţi mulţumeşte pentru apreciere şi speră el să se ridice la nivelul calitativ impus de un asemenea premiu. Mă roagă pe mine să am eu grijă. Sper să am.
Sper din tot sufletul că întreg conţinutul este util cuiva şi apreciat în general. Mă mai gândesc ce bloguri aş premia şi revin cu "later edit". Aveam în gând fo două dar tocmai ce au primit unul un standby şi celălalt un del *.* ^ENTER format c: ...
Nu crede in miracole. Bazeaza-te pe ele.
Subestimare sau insolenţă?
Cu ce e un om mai presus decât altul? De ce meseria unuia i-ar da dreptul să fie superior altuia? Mai ales când nici nu ştii meseria celuilalt?
A fi doctor înseamnă supremaţie? Peste doctor nu este nici o altă meserie? Toţi ceilalţi care nu suntem doctori trebuie că suntem inferiori?
Am fost la doctor. Aveam programare.
- Bună ziua, am programare la domnul G.L. vă rog.
- La domnul doctor? G.L.?
Am cam rămas surprins la aluzia de superioritate a recepţionerei. Nici măcar asistentă, recepţioneră. Care ţinea atât de mult la titlul de doctor.
- Nu ştiu dacă doctor, ştiu că îl cheamă G.L., la ORL.
Am părut destul de acru, mi-a zâmbit formal că aşa scrie în job-description-ul ei.
- Sunteţi domnul...?
- Ics Igrec.
- Domnule Ics Igrec, la..
Am întrerupt-o:
- Domnule profesor doctor Ics Igrec. Mm? Cum e?
Nu crede in miracole. Bazeaza-te pe ele.
Cum am fost la vizita medicală
La firmă s-a organizat examenul medical anual obligatoriu. Pe care nimeni nu-l face benevol. Atunci, vajnicul HR, dacă nu se duce Mohamed la munte, aduce muntele la Mahomed. Şi acum o săptămână ne-a adus o asistentă de unde avem abonament, ca să ne ia sânge. Mmmmm miam-miam. După glumele de rigoare, în care nu ne-am putut abţine să declarăm că am mâncat de dimineaţă câte 2 burgeri şi am lins câte 2 votci, ca să ne facem curaj la injecţie, iaca a venit o doamnă bine să ne aducă rezultatele şi să ne facă "fizicul". Subţirică, nu foarte bătrâioară, cu ţâţe suficiente pentru a fura privirea şi lănţişor la gleznă.
Am intrat cu bătaie, pam pa-pa-pam-pam, pam-pam!
- Sărumâna, aici e cu controlul?
- Da, intraţi, cum vă numiţi?
- Icsulescu.
- Şi mai cum?
- Şi mai Igrec...
- Buun, deci domnul Icsulescu şi mai Igrec... Single?
- Depinde. Cum doriţi...
Până să mă caute pe listă, până să mai scrie nu ştiu ce, mi-am băgat benoclul în aparatul ăla de ochi. Vedeam o grilă şi un punct care juca.
- Uaaa ăsta e d-ăla cu căsuţe colorate şi floricele?
- Da, ăla e, dar ăsta n-are căsuţe şi floricele.
- Dar ce i-aţi pus? Diafilme cu Albă ca Zăpada aţi adus? Voai dar ce joacă punctul ăla acolo, aşa e normal?
- Staţi că nici n-am început...
- Dar e bine dacă joacă? Sau îmi fug mie ochii?
- Ia închideţi un ochi, îmi zice, şi pune mâna pe aparat. Clanc, şi a dispărut punctul.
- Aoleu, mi-aţi luat punctul. Doamnă, nu mai e punctul!
Clanc, a apărut punctul şi a dispărut grila.
- Îu! Mi-a fugit grila!
Clanc, şi au apărut amândouă.
- 'aideţi doamnă că sunteţi David Copperfield. Dar de ce joacă, îmi fug mie ochii?
- Nu ştiu, domnu' Icsulescu, încă n-am ajuns să vă consult.
- Bine doamnă, consultaţi-mă, ca să îmi daţi şi mie o hârtie la mână că sunt nebun, că ăştia nu mă cred.
S-a apucat femeia să-mi spună rezultatele de sânge.
- Colesterolul cam mare...
- Da, mi-am mărit oleacă ficatul. Mâncasem doi burgeri înainte de analize ca să nu leşin. Că io credeam că o să-mi ia 2 litri.
- Glicemia şi ea un pic mare.. Nu foarte mare, dar un pic..
- O fi fost de la ţuică? Că pusesem un pic de zahăr la fiert.. Dar cât de mare să fie.. glicemia asta?
- E, mai merge aşa de-o prăjitură din când în când. Nu e îngrijorător de mare.
- Doamnă, sunt eu destul de dulce, nu mai pot să iau prăjituri ca dau în diabet.
- E, chiar în diabet nu. Dar o prăjitură mai merge.
- Aha, deci nu sunt suficient de dulce..
Mă mai întreabă:
- Conduceţi maşină?
Stau câteva secunde în retard mental, după care întreb:
- La ce vă trebuie să ştiţi? ca să ştiu ce răspund.
- Pentru analize mai amănunţite. Psihiatrie, EKG... Înseamnă un alt consult, altădată, încă vreo oră.
- Atunci nu conduc.
- Sunteţi sigur?
- Cred că da.
- Haideţi domnule, să facem un pic de balet.
- N-am făcut balet în viaţa mea. Tango nu vreţi?
Am întins mâinile, picioarele, degetele, echilibru, perfect.
- Deschideţi gura şi spuneţi "A".
- A mic de mână sau A mare de tipar?
- Mare de tipar. Eeei, nu aşa mare... Bine, închideţi gura.
- Acum vă rog întindeţi-vă pe pat, cu faţa în sus.
- Vai doamnă dar mi-e ruşine, nici nu aţi încuiat uşa, dacă intră cineva peste noi?
- Lăsaţi că nu intră nimeni.
- Pot să stau eu deasupra?
M-a luat la palpat pe burtă.
- Doamnă mă gâdilaţi. Doamnă nu glumesc chiar mă gâdilaţi. Hi hi hi doamnă încetaţi vă rog!
- Bine, bine. Respiraţi adânc.
- Nu pot că râd.
- De ce?
- Păi m-aţi gâdilat. Aţi crezut că glumesc? Încă râd.
Evident nu a putut să-mi asculte ca lumea plămânii.
- Hai că sunteţi în regulă...
Când să-mi ia pulsul i-a căzut stetoscopul pe jos.
- Ce-aţi făcut doamnă, v-aţi fâstâcit?
- Da, de la palpat cred..
Îmi ia pulsul, 11 cu 7.
- Aviator, ce mai.
- Da doamnă dar dac-aţi ştii câte mă dor..
- Hai lasă că arătaţi bine.
- Oau.. Mulţumesc.
A aruncat stetoscopul pe un scaun, dar nu l-a aruncat bine şi i-a căzut. S-a aplecat să-l ia, ochii mi-au făcut pleosc în decolteul ei.
- Auuu..
- Eu scap stetoscopul şi pe dvs. vă doare?
- Ehee dac-aţi ştii.. Dar chiar că v-aţi fâstâcit de-a binelea..
- Hai luaţi loc.
M-am aşezat pe scaun. Şi a urmat lovitura decisivă, remeber Basic Instinct.
Picioarele unul peste celălalt, cu schimb de pe unul pe altul în asemenea poziţie încât pentru 2 clipe s-a zărit vrăbiuţa lui Sharon Stone. Auuuuuuu, strigă lupul, animalul din mine. Când..
- Cioc cioc, intră HR-ul peste noi, aţi terminat? că mai aşteaptă lumea.
Nici n-am apucat să începem, bestie...
Nu mai fac control medical never-ever.
Nu crede in miracole. Bazeaza-te pe ele.
Fifty People One Question
Fifty People, One Question: Brooklyn from Fifty People, One Question on Vimeo.
Fifty People, One Question: London from Fifty People, One Question on Vimeo.
Copiii de Cristal
Am aflat de curând că mai sunt copii şi dincolo de decreţei. Psihologii au denumit generaţiile de după decreţei, copiii de indigo (dupa '80) şi copiii de cristal (după '95). Am citit cu atenţie şi să mor de nu recunosc multe caracteristici în copiii de azi de 5-6 ani. Articolul este mai jos.
Caracteristicile Copiilor de Cristal
07 Iunie 2008
Poate ca ai intalnit deja aceasta noua "rasa" de copii, care ne populeaza planeta cu rapiditate. Sunt firi vesele, delicioase si iertatoare. Acesti noi Lucratori intru Lumina, cu varste de la nou-nascuti pana pe la sapte ani, difera de generatiile precedente. Fiinte ideale din multe puncte de vedere, ei arata directia in care se indreapta omenirea ... si este o directie pozitiva!
Spre deosebire de Copiii Indigo, Copiii de Cristal sunt niste firi binecuvantate, fericite si cu un temperament echilibrat. Sigur ca se poate intampla sa mai faca crize de furie, dar acesti copii sunt, in cea mai mare masura, iertatori si prietenosi. Cristalele sunt generatia care beneficiaza de pe urma efortului exploziv de deschizatori de drum al Copiilor Indigo. Mai intai vin Copiii Indigo, care isi croiesc drum cu toporul, taind fara mila tot ce este lipsit de integritate. In urma lor, Copiii de Cristal parcurg cararea deschisa intr-o lume mai plina de certitudine si siguranta.
Aceste doua generatii au fost definite prin termenii Indigo si Cristal, deoarece acestia descriu cel mai exact culoarea aurei lor si modelul lor energetic. Copiii Indigo au in aura o proportie foarte mare de albastru indigo. Aceasta e culoarea caracteristica pentru "chakra celui de-al treilea ochi". Aceasta chakra comanda clarviziunea, sau capacitatea de a vedea energia, spiritele si de a avea viziuni - care este un dar al multora dintre Copiii Indigo. Copiii de Cristal au o aura superba, multicolora, opalescenta, in nuante pastelate, asemanatoare cu efectul de prisma al unui cristal de cuart. Aceasta generatie se distinge, de altfel, si printr-o adevarata fascinatie pentru cristale si pietre.
De aici le vine si numele de "Copii de Cristal".
Iata care sunt caracteristicile Copiilor de Cristal:
- De obicei sunt nascuti incepand cu anul 1995;
- Au niste ochi enormi, cu o privire intensa;
- Au o personalitate cuceritoare, magnetica;
- Sunt extrem de afectuosi;
- Incep sa vorbeasca destul de tarziu;
- Au o orientare muzicala evidenta si este posibiI sa inceapa sa cante inainte de a invata sa vorbeasca;
- Pentru a comunica, se folosesc de telepatie si de un limbaj format din semne pe care si Ie inventeaza singuri;
- Pot fi diagnosticati drept suferind de autism, sau de sindromul Asperger;
- Au un temperament echilibrat, bland si iubitor;
- Sunt intelegatori cu ceilalti si ii iarta;
- Sunt extrem se sensibili si simtitori fata de ceilalti;
- Sunt foarte legati de natura si animale;
- Dau dovada de capacitati tamaduitoare;
- Sunt foarte interesati de cristale si pietre;
- Vorbesc deseori despre ingeri, indrumatori spirituali si amintiri din vieti trecute;
- Au un simt artistic si creator deosebit de dezvoltat;
- Prefera hrana vegetariana si sucurile, in loc de "mancarea obisnuita";
- Pot fi niste exploratori si cataratori neinfricati, cu un simt al echilibrului uimitor;
Generatia care i-a precedat pe Copiii de Cristal este cunoscuta sub denumirea de Copiii Indigo si ei au batatorit calea pentru Cristale. Unul dintre darurile spirituale ale Copiilor Indigo este sa simta necinstea, asa cum un caine simte teama. Copiii Indigo stiu cand sunt mintiti, tratati de sus, sau manipulati. Si, intrucat menirea lor colectiva este sa deschida calea spre o noua lume a integritatii, detectoarele interioare de minciuni ale Copiilor Indigo sunt totale, iar spiritul lor razboinic constituie o amenintare pentru unii adulti. In plus, Copiii Indigo sunt incapabili sa se adapteze la situatii disfunctionale - acasa, la lucru, sau la scoala, in afara de cazul in care sunt tratati cu medicamente sau sedative.
Darurile spirituale innascute ale Copiilor de Cristal sunt si ele intelese gresit - in special capacitatile lor telepatice, care ii fac adesea sa inceapa sa vorbeasca mult mai tarziu decat varsta la care majoritatea bebelusilor au invatat deja sa vorbeasca.
In noua lume pe care o introduc Copiii Indigo, vom fi cu totii mult mai constienti de gandurile si sentimentele noastre intuitive; nu ne vom mai baza atat de mult pe cuvantul scris sau vorbit.
Comunicarea va fi mai rapida, mai direct, si mai sincera, pentru ca se va face de la minte-la-minte. Sunt deja tot mai numerosi aceia care devin constienti de propriile capacitati paranomlale. Interesul nostru pentru fenomenele paranormale a atins un nivel maxim, alimentat de carti, emisiuni TV si filme cu acest subiect.
Asa ca, nu este surprinzator ca generatia care vine dupa Copiii Indigo are capacitati telepatice incredibile. Dupa cum am pomenit mai sus, multi dintre Copiii de Cristal au modele de vorbire intarziate si nu este pentru ei un lucru neobisnuit sa astepte pana la trei sau patru ani, ca sa inceapa sa vorbeasca. Parintii, insa, nu au nici un fel de dificultate sa comunice cu copiii lor tacuti - ba dimpotriva! Parintii se angajeaza in comunicarea de la minte-Ia-minte cu Copiii lor de Cristal - iar pentru a-si transmite gandurile, Cristalele folosesc o combinatie de telepatie, limbaj al semnelor pe care si-l inventeaza singuri si sunete (inclusiv cantece).
Necazurile incep atunci cand diferiti profesionisti din sistemul medical sau de invatamant ii categorisesc pe Copiii de CristaI ca avand modele de vorbire "anormale". Nu este nici o coincidenta ca, pe masura ce se nasc tot mai multi Copii de Cristal, numarul de diagnosticari de autism a atins un nivel record!
Este adevarat ca reprezentantii Copiilor de Cristal se deosebesc de alte generatii, dar de ce trebuie sa definim aceste diferente drept patologice? Daca acesti copii comunica cu succes in familie, iar parintii nu reclama nici un fel de probleme '" atunci de ce sa cream necazuri, acolo unde nu exista?
Criteriile de diagnosticare pentru autism sunt foarte clare: persoana autista traieste in lumea sa proprie si nu are legatura cu alti oameni. Persoana autista nu vorbeste din cauza lipsei de interes de a comunica cu ceilalti.
Copiii de Cristal sunt exact opusul.
Eu ştiam că la o căsătorie se urează casă de piatră şi copii de cauciuc. Aştept cu înfrigurare apariţia generaţiei acestora.
Nu crede in miracole. Bazeaza-te pe ele.