Despre frica de zbor, despre irefutabilitate în general

De ce ţi-ar fi frică să zbori? De înălţime? De neprevăzut? De mişcare? De nesiguranţă?

De moarte?

De lipsa controlului, în majoritatea cazurilor. Pentru că nu eşti tu la manşă, nu vezi aparatele, nu ştii la ce înălţime te afli, nu ştii cât mai ai până ajungi, cât de departe este aeroportul, pista, golul următor de aer. Nu poţi manevra tu flapsurile, nu poţi ridica avionul dacă vezi un stol de păsări, ţi-ar plăcea un pic să te dai cu avionul printre nori să le strici forma dar tu stai ţintuit de scaun, legat cu centura de siguranţă, aşteptând să vină sandwich-ul şi cănuţa de cafea. Atât poţi face, să stai şi să te uiţi pe gemuleţul aburit cum tremură aripa avionului şi să faci o poză-două cu parcelele de ogoare de dedesubt. Ai luat un gât de whisky înainte să te urci în avion şi parcă te-ai mai calmat, nu?

De moarte nu are de ce să-ţi fie. Cade, cade. Asta e. Oricum nu vei rămâne cu sechele pe viaţă. Pentru că nu vei supravieţui. Mai trăieşti doar câteva minute până la impactul devastator. Dar asta nu doare. Nici la impact, pentru că moartea survine instantaneu.

Singura durere este ce laşi în urma ta, un copil fără parinte, un consorţ îndurerat...

Ai văzut atâtea filmări cu oameni spulberaţi pe stradă. Atunci de ce nu ţi-e frică să traversezi strada? De ce nu iei un gât de whisky şi zici Tatăl Nostru de trei ori cu trei cruci mari înainte de a traversa? Pentru că aceleaşi şanse de moarte le ai şi atunci ca şi în zbor.

Gândeşte-te că dacă Dumnezeu are planuri cu tine, le va îndeplini indiferent de frica ta. Dacă trebuie să mori, vei muri şi stând în casă. Te vei împiedica de un scaun şi te vei da cu capul de chiuvetă. Dacă trebuie să trăieşti, vei supravieţui miraculos şi în urma unui accident grav. Ştie Doamne-Doamne ce să facă cu tine, dacă te ia sau te mai lasă.

Deci, relaxează-te.
...şi nu mai bea atâta...

Nu crede in miracole. Bazeaza-te pe ele.

Da, sunt un insensibil.. la staruri

Sincer, mă cam doare între muşchii fesieri de staruri, vedete şi VIP-uri. Poţi să scoţi ce muzică frumoasă vrei, poţi să apari la TV cât oi apărea tu, sau să conduci ţara... poate îţi admir munca dacă e pe gustul meu dar tu ca om mă laşi rece.

Îţi ascult muzica cu plăcere, nu toată, ci doar cea care îmi place. Dar dacă te văd pe stradă nu dau doi bani pe tine. Eşti şi tu om, şi tu respiri, mănânci, bei apă, te speli, faci treabă mare. Nu înţeleg de ce te-aş adula ca persoană privată; oricum nu ţi-ai mai aduce aminte de mine pentru că ai alte treburi mai importante.

Dacă eşti o persoană publică, ce în mod miraculos face emisiuni bune la TV, ştiu că ai reţinerea de a-ţi face prieteni noi din cauza suspiciunilor că am vreun interes la tine şi imaginea ta publică.

Deci dacă te văd pe scenă şi faci un spectacol frumos, da, jos pălăria. După aceea în timpul tău liber tu pentru mine nu mai exişti. Îţi ascult o melodie pentru că-mi place melodia, nu de tine. Mă uit la emisiunea ta pentru show-ul ca întreg, nu pentru că apari tu în ea. Tu eşti doar o imagine, un brand, un poster, un videoclip, ca un desen animat care încântă ochiul, îţi provoacă ochiul dar care nu există.

Că te fuţi în cur, că te droghezi, că-ţi baţi nevasta, sau divorţezi, sau te-ai îmbolnăvit, sau cheltui milioane de euro pe reşedinţa personală, că ţi-ai tras bodyguarzi şi maşini de sute de mii de euro... bravo, felicitări, mă doare-n cur. Să fie la tine. Mie să-mi faci muzică bună în continuare sau emisiuni interesante. În rest, multă sănătate!


Nu crede in miracole. Bazeaza-te pe ele.

Încă un argument pentru emigrare

Tot polemizam zilele trecute cu cineva asupra plecării definitive din ţară. Eu fiind evident pro. Evident, nu am ajuns la nici un rezultat, omul fiind de o încăpăţânare acerbă, în faţa căruia nici un argument nu are valoare, chiar dacă nu îl poate demonta cu contra-argumente. Pentru că nu îl pot suna ca să îi povestesc ultimul argument care se întâmplă zi de zi atâtor mii de cetăţeni şi care abea acum mi l-am amintit, folosesc acest post. Nu povestea în sine are importanţă, ci pilda care se trage din ea.

Povestea

În ultimii 20 de ani Bucureştii se aglomerează nebuneşte, într-un ritm ameţitor mult mai mare decât natalitatea normală a oraşului. Numărul maşinilor se înmulţeşte pe zi ce trece, ajungând să sufoce oraşul şi locatarii săi nativi. Străzile şi trotuarele devin sub-dimensionate, locurile de parcare au devenit insuficiente, maşinile încep să parcheze pe orice ochi liber de asfalt sau pământ.

Statul întrevede o oportunitate şi emite legi neconstituţionale prin care poate confisca autoturismele parcate necorespunzător, obligând cetăţenii la plăţi de recuperare costisitoare. De menţionat, ritmul ridicărilor este mult mai mare decât cel al construirii de noi locuri de parcare, acesta din urmă fiind aproape de zero.

Omul se duce să-şi recupereze maşina, plăteşte, merge la primărie şi întreabă: "Nu am locuri de parcare la domiciliu, nu am unde să parchez legal".

I se răspunde sec: "Nu ne interesează".

(întâmplare adevărată)

Pilda

Dacă pe Românie nu o interesează de problemele românului său, şi nu face nimic ca să îl ajute, şi o mai şi recunoaşte... atunci pe român de ce l-ar mai interesa de România?

Nu crede in miracole. Bazeaza-te pe ele.

Maleabilitate monetară

Nu am văzut maleabilitate mai mare când se vorbeşte despre bani decât la români. Leul vechi, leul nou, leu, RON, mii, zeci de mii, milioane, etc, toate amestecate la grămadă dar ne înţelegem foarte bine.

Pe de o parte, ştim să completăm instinctiv sufixele lipsă:

- Cât te-a costat?
- Un milion cinci sute.

"Un milion cinci sute" în cifre înseamnă 1.000.500. Dar tu ai înţeles pefect, e vorba despre un milion jumate, 1.500.000. Noi ştim că ne referim de fapt la un milion cinci sute de mii.

Pe de altă parte, când facem calcule, când adunăm mai multe cheltuieli de diferite categorii, le convertim doar în minte, dar pe vorbe este o aparentă bulibăşeală. Însă calculele finale ne ies foarte bine.

- Am cheltuit aşa:
* pe sucuri, pâine şi ţigări - 300 (mii lei vechi)
* 1 pereche de blugi - 1 milion (lei vechi)
* o cană personalizată - 20 (roni)
TOTAL: un milion cinci sute (un milion cinci sute de mii lei vechi sau 150 roni).

Să mai zică cineva că nu suntem buni la calcule...

Nu crede in miracole. Bazeaza-te pe ele.

Îmi place să mă tund

Îmi place să mă tund. Dar nu oriunde şi nu oricum. Îmi place să merg numai la frizeriile de modă veche, cu frizeriţe bătrâne şi bonome. Ori am eu un lipici deosebit la doamne, ori sunt ele exagerat de amabile.

De când intru pe uşa frizeriei, îmi zâmbesc toate când le salut. Sunt întrebat amabil dacă vreau să mă tund, sunt poftit elegant să mă aşez, şi îmi înfăşoară cu grijă maternă cearceaful alb imaculat şi apretat în jurul gâtului, fără să mă zgârie cu unghiile şi fără să mă sugrume. Stăm la început de vorbă, cum vreau să mă tund, poate aşa ar fi mai bine, poate perciunii aşa şi nu aşa, după ce cădem de comun acord începe bibileala.

Şi pe bună dreptate bibileală, pentru că mă ia uşoor, uşoor, ţac ţac ţac, fără grabă, zzzz zzzz zzzz iar ţac ţac ţac iar zzz zzz zzz, cu mângâieri pe cap, pe ceafă, cu o mână moale şi fină care mă adoarme.

Mă adoarme definitiv cu un masaj pe tot scalpul, la tâmple, pe ceafă, n-are nici o legătură cu tunsul, dar uau ce bine e. Mai ales că mi-a luat capul şi mi l-a proptit bine între sânii enormi, materni şi moi, că ştie că acum nu pot să mă încordez decât ca o mămăligă.

Îmi pare rău că nu au un pat undeva alături, să mă rostogolească direct de pe scaun, să aţipesc o jumătate de oră... Lovitura finală este dată de pămătuful uriaş şi moale care mă măngâie delicat pe faţă...

De fiecare dată ies surâzând. Nici nu mă mai duc la frizeriile noi, moderne, cu frizeri tineri. Pentru că aici unde mă duc este şi mai ieftin, şi ies şi mai satisfăcut, atât de atenţia care mi se acordă, cât şi de tunsoarea finală.

Ce-mi place să mă tund...

Nu crede in miracole. Bazeaza-te pe ele.

Costuri ascunse

Tocmai ce citeam un articol de IT, când o frază mi-a adus aminte de o problemă mai veche.

Citeam despre lansarea unui hard disk extern cu versiuni de 1TB, 2TB sau 4TB, când mi-a atras atenţia următoarea frază: "Versiunea de 4TB funcţionează decât cu Windows Vista deoarece Windows XP nu suportă hard diskuri cu o capacitate mai mare de 2TB". Deci dacă nu ştii asta, te duci în magazin, vezi acest produs, te minunezi (şi de preţ, care la 4TB ajunge la 650 dolari) şi zici: ce pana mea, îmi iau hard de 4 terra, să îi rup pe toţi (n.a.: prietenii). Scoţi grămăjoara de bani, iei animalul şi pleci bucuros acasă. Îl pui pe PC-ul tău de acum 3 ani, când ai făcut ultimul upgrade că atunci ai avut ceva bani ca să-ţi iei memorie, cuplezi febril bijuteria...... şi constaţi frustrat că nu merge. De ce nu merge. Şi tocmai ce-ţi închipuiai torentele toate trase pe acel hard, să dai la oricine orice noutate de film.. Dai telefoane la prietenii IT-işti, îţi strici prematur surpriza, da mă mi-am luat de 4 terra eşti nebun?, dar nimeni nu ştie de ce nu merge. Ar trebui să meargă. Ştiu, dar nu merge. L-ai băgat în priză? I-ai băgat cablul? În final, afli că trebuie să îţi instalezi Vista. Altă nebunie, alte costuri, alt timp pierdut. Poate nici nu-ţi place Vista, dar acum ce să mai faci? Vrei nu vrei, trebuie să te sacrifici.

Sau. Vreau să-mi iau "satelit" (vorbesc în numele omului de rând, care nu ştie, nu al meu personal). Adică să văd HD pe televizorul meu nou FullHD. Mă uit în cataloage, oferte, ooo ce ieftin: unele cu muştiuc, unele fără. Păi ce sunt tentat să-mi iau? Aia fără muştiuc, că-i mai ieftină. Greşit. Nu numai că-mi trebuie parabolica, îmi mai trebuie şi muştiucul, şi colac peste pupăză şi receiverul. Fără de care nu se poate, şi care face şi toată nebunia. Îhî. Exact asta am zis şi eu, că receiverul e al naibii de scump. Mi-a dat tot calculul iniţial peste cap.

Sau. M-am dus cu bunica să-şi ia telefon mobil. E păi explică-i lu' mama-mare la 77 de ani şi care e şi surdă de-o ureche (vorbeşte cu aia un pic mai bună), că pe lângă aparat îi trebuie şi un număr, o cartelă SIM, un abonament ceva. După jumătate de oră de explicaţii n-a înţeles nimic. "Ce-mi mai trebuie, mamă?" şi ochii ei de Bambi îţi îneacă lacrimile. Lasă mamaie că-ţi iau eu, matale odihneşte-te...

Sau. Explică-i unei atehnice care nu ştie decât Vuitton şi nu mai ştiu ce, ce-i trebuie ca să-şi facă "sait". "Vreau şi eu sait". Simplu. În 2 minute îl ai, mai aveam unul în frigider, îl păstram pentru mai târziu dar acuma, na, ţi-l dau ţie. "Am dat aici pe internet şi nu apar". Unde, pe internet? "Aici, când deschid calculatorul, scriu numele meu şi nu-mi dă frumos, aşa ca la alţii, îmi dă o listă urâtă. Vreau să le ordonez şi să pun poze". Încerci, găseşti aceiaşi ochi opaci, impenetrabili, n-a auzit în viaţa ei de nameserver şi domeniu punct ro. "Şi vreau să scoţi poza cu Google de aici, că e urâtă, vreau să pui poza mea. Se poate, nu?"

Şi ca astea sunt exemple multe, n-are rost să le înşir. Neînţelegerile de gen "de ce-mi trebuie şi asta, că eu vreau numai asta" apar pentru că omul nu caută informaţia completă, nu se interesează, nu cercetează, nu citeşte, nu întreabă. RTFM - "read the fucking manual", era o semnătură la modă mai acum câţiva ani în răspunsurile scrise de echipele tehnice. Ceea ce nu se prea mai întâmplă în ziua de azi. Toate achiziţiile de valoare erau precedate de lungi documentări, comparaţii, păreri împărtăşite. Acum nu mai e aşa? Sau mi se pare mie? Sau totul este cât mai compact, cât mai 3-în-1, 7-în-1, 25-în-1, încât când ajungi să îţi doreşti ceva ce nu se poate compacta, te bulversează, nu înţelegi de ce trebuie să cumperi 3 cutii în locul uneia singure?


Nu crede in miracole. Bazeaza-te pe ele.

Şi s-a sfârşit

Ce te aştepţi de la o tânără de 20 şi un pic de ani care tocmai ce-a ieşit de pe băncile facultăţii, tânără, frumoasă, cu bun simţ, în plină ascensiune, tocmai ce-şi găsise un super-job unde excela, avea gânduri să-şi ia casă, îşi găsise prieten, "acela", "alesul", cu care urma să se căsătorească şi să facă cei mai frumoşi copii de pe pământ... Te aştepţi să le facă pe toate astea, să trăiască fericită până la adânci bătrâneţi, aşa-i?

Dar de o săptămână începe să se simtă rău. Din ce în ce mai rău. Începe să cadă din picioare din ce în ce mai des, să nu se mai poată ridica din pat dimineaţa, sau seara să leşine în prag. Se pare că serviciul este unul extenuant. Dar totuşi. Trebuie analize.

Când sunt gata analizele, e chemată de urgenţă la spital. "Trebuie să te ţinem o săptămână, să-ţi reducem glicemia".

Are 497. Din maxim 120. Fata află că are diabet insulino-dependent pe viaţă. Aripile s-au frânt, castelele s-au prăbuşit, lacrimile au izbucnit. Ca un făcut, în aceeaşi seară a fost furtună, cu ploaie, vânt, fulgere şi trăsnete.

Cât de uşor.. cât de neaşteptat se poate schimba viaţa unui om...

Nu crede in miracole. Bazeaza-te pe ele.

Mi-au ieşit Homo Sapiens

O planetă trece pe lângă planeta Pământ şi o întreabă:
- Ce mai faci, soro? Nu te-am văzut de milioane de ani!
- Nu prea bine... Ştii... mi-au ieşit Homo Sapiens...
- Nu te îngrijora, o să treacă! Am avut şi eu!

Nu crede in miracole. Bazeaza-te pe ele.

Surprinderea la români - inundaţiile

Furtuna scurtă de marţi seară şi toate articolele de miercuri pe această temă mi-au adus aminte de o mare dilemă de-a mea, mai veche.

Cum se face că întotdeauna România este luată pe nepregătite de desele inundaţii. De 2-3 ori pe an, vin ploi zdravene care umflă râurile adineauri aproape secate şi care inundă zeci de aşezăminte rurale, sute de locuinţe şi mii de persoane care devin sinistrate.

Păi băi oameni buni. Că altfel nu pot să vă zic şi m-am şi enervat. Păi dacă ştii că de 20 de ani s-a schimbat relieful la sat şi în loc de uliţă primăvara şi toamna trece gârla.. de ce în toţi anii ăştia nu s-a făcut nici un dig, nimic? De ce gârla trece în continuare pe lângă coteţul găinilor? De ce în seara inundaţiilor, pe întuneric şi ploaie, ies gospodarii, armata şi jandarmii să îngraşe porcul în ajun, să pună saci de nisip? De ce n-au pus de exemplu un sac pe zi? (Persiflare:) În 20 de ani se adunau peste 7000 de saci pe un singur dig.

Mda, mulţi o să mă blamaţi:
- la ţară nu mai e nimeni să dea cu lopata să facă dig... Da, vă răspund eu, au plecat toţi la Bucale, să înjure "cocina aia".
- statul nu are bani să dea pe nisip... Decât în seara inundaţiei, şi pe case noi post-inundaţie.
- şi oricum locurile de străpungere sunt prea multe... Că oamenii, deh, boieri, au vrut casă pe malul râului, să pescuiască direct de pe prispă.

Şi stăteam eu şi mă gândeam la Amsterdam.. cum au făcut ei de au construit dita-mai structura de apărare împotriva apelor.. şi nu sunt singurii.. Oare pe ei de ce nu i-a luat niciodată apa prin surprindere?

Ce nesimţit eşti, o să-mi spuneţi. Păi tu compari metroul cu măslina? Păi Amsterdam e Amsterdam...
Da? Şi noi suntem o întreagă Românie, cu fluvii şi râuri, lacuri, ape subterane, ape marine, care locuiesc pe la noi prin ţară de mii de ani, şi sunt cântate încă de pe vremea lui Herodot. De ce mai suntem luaţi prin surprindere?!


Nu crede in miracole. Bazeaza-te pe ele.

Zile "libere" 2010

Să vă relaxaţi şi să vă plimbaţi anul acesta, că în 2010 .......
2 ian 2010 este sâmbătă
1 mai 2010 este sâmbătă
15 aug 2010 (Sf. Maria) este duminică
25 dec 2010 este sâmbătă
26 dec 2010 este duminică
1 ian 2011 este sâmbătă
2 ian 2011 este duminică

Practic, rămân libere doar:
1 ian 2010
A doua zi de Paşti (5 aprilie?)
A doua zi de Rusalii (24 mai?)
1 dec 2010

Doar 4 zile din 11 libere. Mai multă muncă, mai puţine vacanţe!

Nu crede in miracole. Bazeaza-te pe ele.