Cum am fost la mănăstirile Moldovei

Am reuşit să merg la mănăstirile din Moldova, pentru prima oară în viaţa mea. La unele dintre ele. Timpul a fost destul de scurt, iar ele sunt mult prea multe, la tot pasul găseşti un semn maro care te îndrumă către o mănăstire sau un schit. Aşa că de data asta am fost la cele mai cunoscute, rămânând să le vedem data viitoare şi pe celelalte.

În primul şi primul rând, am fost foarte surprins să văd nişte peisaje superbe. Nordul ţării, recte Bucovina, de-a dreptul mirifică. Dealuri cu câte 3-4-5 nuanţe diferite de verde, linişte, curăţenie, nici nu e de mirare că Moldova a scos atâţia scriitori şi poeţi. Păi cum să nu te apuce reveria când îţi cântă păsărelele în continuu la ureche şi nu mai auzi nimic altceva?

Înainte să plec am încercat să mă documentez de pe forumuri care ce cum în ce fel e mai bine. Nu mai fusesem niciodată prin coclaurile alea şi e normal să organizez excursia cât de cât. Pe verze.ro m-au încurajat vărzucele de acolo să mă duc, du-te du-te că merită. Omidee mi-a răspuns aşa de frumos încât a scos şi un articol. Am pus mâna pe internet, pe harta rutieră şi pe GPS şi am început să croşetez. Sincer? Tot harta rutieră să trăiască.

Am plecat din Bucureşti, spre Piatra Neamţ. Pentru că drumul e lung, vroiam să ne îndreptăm către Târgu Neamţ unde şi aveam intenţia de a ne caza prima din cele 3 nopţi. Că între Piatra şi Târgu poţi vedea Mănăstirea Văratic şi Mănăstirea Agapia.

Mănăstirea Văratic

Fiind prima biserică din traseu, ne-a izbit nemilos cu liniştea ei, cu albul proaspăt şi florile frumoase şi aranjamentele arbuştilor din curtea mănăstirii.

Mănăstirea Agapia

Nu e singura mănăstire de maici. M-a impresionat şi aici cât de îngrijit era totul, biserica, pomii, florile, tot. La ieşire, o familie cumpăra ceva pe şestache. Am întrebat ce e, cică sirop de brad, face bine la plămâni. Am luat şi noi, 15 lei pe sub mână. Delicios.


Printr-un gang treci către o altă lume, către casele satului Agapia, unde se află şi Casa Memorială Alexandru Vlahuţă, om blajin şi scriitor de vază.




Totuşi, aici mi s-au părut măicuţele cele mai stresate şi ciufute.

Humuleşti, Casa Memorială Ion Creangă

Super fun. Merită vizitată. Atât pentru scriitor, care ne-a fost drag tuturor, cât şi pentru mititica de căscioară cu patina timpului pe ea. Farmecul principal însă a fost dat de ghidul care a vorbit într-o moldovenească ruptă din scrierile lui Creangă, teleportând audienţa în timp: mai aveam un pic şi părea că o să apară Nică în prag.



Un alt plus, care m-a amuzat teribil, alături de casa copilăriei lui Creangă este dedicat un spaţiu pentru recreerea unor poveşti cunoscute ale scriitorului: Ursul păcălit de vulpe, Punguţa cu doi bani, Capra cu trei iezi.. Bine că n-au pus scene şi din Povestea pulei :D

Cetatea Neamţ

Impresionant. Măreţ, straşnic, impresionant. Chiar dacă nu se poate vizita şi curtea interioară, se pot face poze prin gard :D Podul de acces pe lângă faptul că este impresionant, urcat pe pilonii uriaşi, dar inspiră şi să tropăi "ca calul", ca calul lui Ştefan cel Mare :D Ni-ho-hoooo.



Şi aici linişte mirifică, mi-l şi închipuiam pe Fane Babanul stând relaxat într-un şezlong, cu privirea către oraş, cu o bere rece în mână. Ştefane, vin turcii. Mai scoate butoaiele alea de bere, să-i întâmpinăm cum se cuvine.

Mănăstirea Humor

Una din preferatele noastre. Măicuţele blânde, zâmbitoare, amabile. Toate se băgau în vorbă cu fi-mea, una a şi luat-o în braţe şi a pupat-o. Tot aici a primit şi o brăţărică cadou, din simpatie. Dacă tot ai ajuns aici, merită să intri în turnul de veghe din curte. Are nişte scări aproape imposibil de înguste şi abrupte. Ai senzaţii tari garantat. Dar merită.

Mănăstirea Voroneţ

Aici am avut sentimentul de comercial. Parcă nu am simţit încărcătura aia de secol 15. Sau eram noi la sfârşit de zi, nu-mi dau seama. Oricum, rămăsesem şi fără acumulator la aparatul foto şi nu mă aşteptasem la asta.

Mănăstirea Moldoviţa

Cu o simplitate doborâtoare, dar frumos pictată, Moldoviţa inspiră credinţa de demult. Mi s-a părut încărcată de spiritualitate, ferită de influenţele moderne. Fără poze că mă lăsase acumulatorul..

Am urcat către Suceviţa, unde ne-am cazat pentru 2 nopţi la o pensiune frumoasă chiar lângă mănăstire, urmând ca de acolo să facem trasee în jur. Avantajul este că distanţele sunt destul de mici între punctele de interes din zonă.

Mănăstirea Putna

Ctitorită de Ăl Mare, e de asemenea impresionantă.

De asemenea, mi s-a părut prea comercial. Aici am văzut cel mai mare magazin cu suveniruri dintre toate mănăstirile. Interesant a fost şi când către ieşire ne-am oprit să vedem cea mai veche biserică de lemn din Europa. Nice. E închisă, e pe lângă un cimitir, dar merită să-i dai un ocol.

Chilia Sfântului Daniil Sihastrul

La un kilometru - doi de Putna, merită să arunci un ochi la conglomeratul de piatră în care a trăit Daniil Sihastrul. Mi-a plăcut că deşi chilia era închisă (nu era nimeni acasă), praful de pe masă şi obiectele antice ale sihastrului erau întovărăşite de o sticlă de ulei rafinat de floarea soarelui. Hmmmm.

Biserica Arbore

În căutarea unei pauze de masă, am insistat să căutăm biserica Arbore. Nu era mare abaterea de pe traseu, 6 kilometri. Dar citisem pe un forum că merită. Şi într-adevăr, merită. Din păcate nu este bine pusă în valoare, sunt 2 drumuri către sat dar pe hartă este numai unul, şi îl nimereşti şi pe ăla prost dacă nu ştii. Nu sunt indicatoare către biserică, am cam orbecăit şi exact când eram pe punctul de a ceda şi a pleca, am dat din greşeală peste ea. Sublimă. Se simţea aerul liniştit, de parcă timpul se oprise în loc. Nefiind recondiţionată, patina timpului îi dădea un farmec aparte. Era atât de linişte, încât cât am stat un pic singur în biserică, auzeam doar un ţiiiiiiiiiii şi pe fundal vum-vum-vum-vum în urechi.

Salina Cacica

Foarte aproape, în zonă, tot aşa, de pe net, auzisem de salina Cacica, mină de sare şi punct de tratament. Ei, hai şi acolo. Biletul cam scump, 7,5 lei pentru adulţi (ni s-a făcut hatârul să nu plătim pentru copil), dar ai parte de ceva senzaţii tari. Cobori până la 60 de metri sub pământ, ai parte de catacombe întunecate şi zgomote sinistre, şi nu-ţi trebuie prea multă imaginaţie ca să-ţi închipui tot felul de scenarii văzute prin filme. Chiar dacă miroase a motorină, de la echipamentele folosite în mină, e o experienţă foarte interesantă care nu trebuie ratată.

Mănăstirea Suceviţa

O altă favorită, Suceviţa se remarcă prin simplitate, linişte, atmosferă monahală. Stând foarte aproape de ea, am vizitat-o de 2 ori, pe-nserat. Se auzeau la boxe cântări de-ale lor, încet, îţi închipuiai vremuri de pace, săbiile erau la o parte, lumea muncea ogoarele şi poeţii scriau despre codrii.

Mănăstirea Neamţu

Plecând din Suceviţa, loc mioritic de transcendenţă şi humanţă (ce pana mea am zis acolo?), ne-am întors la Târgu Neamţ, pentru câteva restanţe: Mănăstirea Neamţu. Loc de taici, cu un popă la intrare care făcea glume proaste cu copiii care veneau în vizită, nu m-a impresionat prea tare ca spiritualitate. Dar frumos. Mi-a plăcut biserica, pereţii cu aspect de piatră şi cărămizi.

Zimbrărie

La 2 kilometri de mănăstire, se face un drum către zimbrărie. Grădina zoologică Dragoş Vodă, unde poţi vedea de la foarte mare distanţă câţiva zimbri. Dacă nu ai un pont vândut dinainte, nu ştii să te opreşti acolo. Biletul scump, plus că a fost prima oară când am plătit bilet pentru fi-mea. În rest, 4 căprioare, 3 fazani şi 2 păuni.




Tot aici ai putea vedea Mihail Sadoveanu. Dar aveam drum lung către casă, aşa că mai lăsăm şi pentru data viitoare. Nu poţi să le vezi chiar pe toate în 3-4 zile, şi cu copil mic după tine. Oricum, cele mai importante puncte au fost bifate, targetul mi l-am făcut:

Între Piatra Neamţ şi Târgu Neamţ: Văratic, Agapia + Casa Memorială Alexandru Vlahuţă.
La Târgu Neamţ: Humuleşti / Casa Memorială Ion Creangă, Cetatea Neamţ, Mănăstirea Neamţu, Grădina Zoologică Dragoş Vodă / zimbrărie. N-am apucat să vedem Casa Memorială Mihail Sadoveanu. Rămân pentru data viitoare şi Secu, Sihla, Sihăstrie pentru care nu am mai avut timp dar care am înţeles că sunt frumoase.
Gura Humorului: Humor, Voroneţ. Biserica Arbore, Salina de la Cacica.
Moldoviţa, Suceviţa. Putna, cea mai veche biserică de lemn din Europa, Chilia Sfântului Daniil Sihastrul.

Utile:
- la mănăstiri du-te în timpul săptămânii. În weekend e plin de turişti şi ajung să te deranjeze. Nu poţi să mai faci o poză, să te reculegi, nimic.
- în schimb, casele memoriale păstrează-le pentru weekend: prinzi grupuri de copii care primesc câte un ghid. E mai aglomerat dar mai auzi şi povestiri drăguţe.
- nu te speria de costuri: intrarea la mănăstiri este de 3 lei pentru adulţi la mănăstirile de maici, sau 5 lei la cele de taici. Nesemnificativ. Iar la unele nici nu plăteşti, ori te lasă să intri ori nu e nimeni la poartă. Taxele de foto şi video sunt simbolice. Intri, scoţi aparatele şi începi să tragi poze. Nu te întreabă nimeni dacă ai plătit sau nu. Doar în biserici şi muzee nu ai voie, mi se pare şi normal. O carte poştală e 1 leu. O brăţărică, maxim 5 lei. Eftin. În schimb, iconiţele te cam costă, la fel şi iile de pe drum. Şi mirul.

Noi nici nu am simţit oboseala, ne-am încărcat pozitiv, păcat că ne-am întors în nebunia servici-acasă acasă-servici. Vezi locuri frumoase, biserici frumoase, oameni liniştiţi şi lipsiţi de griji. Merită un astfel de periplu, îţi curăţă creierii. Iar dacă vrei să comanzi o ciorbiţă de fasole, trebuie s-o ceri de 2 ori ca să fii sigur că ţi-o aduce...


Nu crede in miracole. Bazeaza-te pe ele.

Ipocrizie

Să fim oneşti, suntem ipocriţi până în măduva oaselor. E adevărat că şi societatea de azi te înrăieşte, dar suntem ipocriţi şi cu prietenii.

- Bună! Ce faci?
De parcă te interesează ce face omul. De fapt, nu ştii cum să treci mai repede la subiect. Dar faci o introducere, poate pe om îl freacă o treabă în mod deosebit şi se slobozeşte la gură, aşa mai afli şi tu o bârfă nouă, s-o dai repede la amicii comuni, să râdeţi de om pe la spate.
De ce nu zici pe bune: Băi, mă grăbesc, am şi eu nevoie de..

- Ce să fac.. Bine.
De fapt, habar n-ai tu ce zi de cacao am avut azi, m-am mai făcut şi de râs, dar mi-e ruşine să-ţi zic pentru că tu duci vorba la toţi amicii comuni şi o să râdeţi de mine pe la spate.
De ce nu zici pe bune: Mă, m-am cam făcut de cacao azi, că sunt prost, dar îţi povestesc altădată că ai zis că te grăbeşti.

- Arăţi bine, înseamnă că o duci bine.
De fapt, ori nu arăţi bine dar te complimentez că am nevoie de ceva de la tine, ori chiar arăţi bine şi sunt al dracului de invidios: ce bine arată scârba.
De ce nu zici pe bune: Ce ţi-ai pus cămaşa aia pe tine că arată ca dracu'.

- Eh.. Mulţumesc de compliment, eşti amabil. Nici tu nu arăţi rău.. Ai fost la sală sau ce?
Adică fi-ţi-ar faţa aia de ţăran tu nu te uiţi la tine?

De ce trebuie să jucăm teatru? De ce să nu spunem lucrurilor pe nume? De ce să ne obosim să periem, să complimentăm, să socializăm, să păcălim ca să obţinem ce? O picătură de amăgire? Ai intrat în horă, acum trebuie să joci: picătură după picătură, ca apa care învârte continuu roata morii, ţac ţac ţac, că dacă schimbi foaia se rupe tot, se uită prietenii la tine cu ochii beliţi ca la urs şi o rup la fugă şi rămâi singur cuc cu sinceritatea ta în realitatea crudă.

Pa, mai vorbim, v-am pupat.
'ra-ţi ai dracului de simpatici.


Nu crede in miracole. Bazeaza-te pe ele.

Sirenă sau balenă?

Acum câteva zile, într-un oraş din Franţa, pe un afiş cu o tânără spectaculoasă la intrarea într-o sală de gimnastică, scria:
"În vara aceasta ce vrei să fii: sirenă sau balenă?"

Se spune că o femeie tânără, ale cărei caracteristici fizice nu contează, a răspuns la întrebarea de publicitate în aceşti termeni:

"Dragă domnilor:
Balenele sunt mereu înconjurate de prieteni (delfinii, leii de mare, oamenii curioşi). Acestea au o viaţă sexuală foarte activă, rămân gravide şi au balenuţe micuţe drăgălaşe, pe care le alăptează. Se distrează de minune cu delfinii, umplându-şi burta cu creveţi. Se joacă şi înoată, cutreieră mările, cunoscând astfel locuri minunate ca Patagonia, Marea Barens sau recifii de corali din Polinezia. Balenele cântă foarte bine şi chiar înregistrează CD-uri. Sunt impresionante şi, practic, nu au nici un duşman care să le vâneze, în afară de om. Ele sunt iubite, apărate şi admirate de toată lumea.

Sirenele nu există. Şi dacă ar exista, ar sta la coadă la cabinetele de psihoterapie, deoarece acestea ar avea o problemă serioasă de personalitate: "femeie sau peşte?". Nu au viaţă sexuală, pentru că-i omoară pe bărbaţii care se apropie de ele, şi pe lângă acest aspect, pe unde şi cum ar putea? Deci, din această cauză, nu au copii. Ele sunt frumoase, adevărat, dar singure şi triste. Oricum, cine ar vrea să se apropie de o tipă care miroase ca un peşte?

Pentru mine este clar, doresc să fiu o balenă.

PS: În vremurile astea, în care toată mass-media ne băga în cap ideea că doar femeile slabe sunt frumoase, eu prefer să mă delectez cu o îngheţată împreună cu copiii mei, cu o cină bună cu un bărbat care mă face să vibrez sau cu o cafea şi prăjiturele împreună cu prietenele mele. Cu timpul câştigăm în greutate, pentru că acumulăm multe cunoştinţe şi informaţii şi când nu mai au loc în cap sunt distribuite în restul corpului. Aşa că nu suntem grase, suntem teribil de culte. De astăzi, când o să mă uit la fundul meu în oglindă, o să mă gândesc: "Dumnezeule, ce inteligentă sunt..."


Nu crede in miracole. Bazeaza-te pe ele.

Flori de primăvară - bube

Eram nedumerit mai aici de un pom din spatele blocului. Avea nişte flori foarte frumoase.

Acum sunt însă foarte îngrijorat, am observat că i-au căzut florile şi i-au mai ieşit şi nişte bube roşii! Mici şi multe! E plin tot de bube, l-au năpădit. Sărmanul pom.. Or trece cu insecticid? Sau cu terebentină?

Nu ştiu, întreb şi eu.. :D

Nu crede in miracole. Bazeaza-te pe ele.

Nu plânge că eşti corpolentă

Am întâlnit des problema femeilor de a nu-şi găsi fericirea alături de un bărbat din cauza trupului corpolent. Multe sunt femeile corpolente în ziua de azi, şi mi se pare că multe greşesc din cauza atitudinii pe care o au faţă de viaţă şi de ele însele.

Problema, în străfunduri, e mai din sine însăşi, decât legată strict de aspect. Eu cred cu tărie că acea femeie este o timidă. Complexele vin din nemulţumirea omului cu viaţa sa, "acoperind" nerealizările cu "defectele" vizibile. De-aia nu merge, că sunt grasă. D-aia nu mă iubeşte ăla, că sunt urâtă.

Pe cuvântul tău?!

Am văzut femei şi frumoase, şi urâte, şi slabe, şi grase. Nu pot să spun care şi cum erau mai frumoase. Fiecare în felul ei îşi arăta o frumuseţe, un şarm, care te făcea să uiţi de defecte. Am exemple foarte clare de fete "pufuleţ" care debordau de încredere, de râsete şi de voie bună.

Dacă ştii că nu poţi slăbi, din cauza glandei, sau mai ştiu eu din ce cauză, încearcă să-ţi accepţi "defectul" - dar te asigur că nu e un defect - şi să-l prefaci în avantaj. Dacă eşti timidă, preschimbă-te într-o femeie sigură pe ea, care arată că e conştientă de ceea ce este şi ce poate, şi "rade" tot! Atitudinea creează aptitudinea.

Ştiu că e simplu de zis, greu de făcut. Dar în timp vei conştientiza asta şi o vei face singură. Şi vei vedea cum te transformi, şi viaţa îţi va merge din plin. Pentru început, propune-ţi să observi femeile de pe stradă, din magazine, de peste tot. Când auzi un râset de femeie, uită-te repede după ea şi observă-i siguranţa mişcărilor, a vorbelor şi a gesturilor. Observă cu ce e îmbrăcată, ce ascunde pe sub haine şi nu se vede. Pun pariu că 90% din femeile care râd în public sunt mai plinuţe.

Caută să-ţi găseşti punctele forte. Poate ai picioare frumoase, poate ai sâni mari, poate un fund chiar dacă proeminent, totuşi frumos, poate ai nişte ochi superbi. Încearcă să-ţi conştientizezi punctele forte şi să le pui în valoare. Alege-ţi îmbrăcăminte care să îţi evidenţieze sânii, să îţi subţieze talia, să îţi lungească statura sau picioarele. Poartă un dres plăcut, pantofi frumoşi cu toculeţ sexy, pantaloni care să te avantajeze, sau fuste sub genunchi. Fii întotdeauna fardată discret, îngrijită şi frumos parfumată (dar nu exagerat). O eşarfă diafană îţi poate ascunde guşa şi da o culoare vioaie, la fel şi părul să fie permanent îngrijit, spălat şi vopsit dacă e cazul.

Răspunde întotdeauna: multă puţină, mă simt al naibii de bine în pielea mea!

.. şi fă cu ochiul zâmbind ştrengăreşte!


Nu crede in miracole. Bazeaza-te pe ele.

Ca să fii cool, trebuie să fii viu!

Ai dat în sfârşit de un partener de ..pat. Uau. Ce cool eşti! Bravo. Ai captat atenţia cuiva, cuiva i-a plăcut de tine. Dacă a ajuns până la a se dezbrăca în faţa ta, de a te dezbrăca, de a te mângâia, de a te săruta, eşti valoros. Cineva ţi se dăruieşte. Pentru că meriţi. În opinia acelei persoane, TU MERIŢI! Meriţi dragoste, meriţi câteva clipe de amor, de dăruire, de goliciune intimă pe care nu oricine visează să o capete. Eşti norocos. Eşti Alesul.

Nu înşela aşteptările. Bolile transmisibile sexual pot ucide. Nu ucide. Protejează-ţi partenerul, protejează-te pe tine. Poartă prezervativ.

După o idee de Brightie.


Nu crede in miracole. Bazeaza-te pe ele.

Cum am fost la masaj tailandez

Nu ştiu de ce, toată lumea ştie că masajul tailandez e.. aşa.. mai special :). Poate fi cu ...finalizare sau fără finalizare. Hmm. Nu ştiu cum e, n-am fost niciodată la masaj ...tailandez. În România.

Dar am fost în Coreea. De Sud. Am fost într-o excursie de 7 zile cu câţiva parteneri de nădejde la firma mamă ca să vadă ţara de origine, Coreea de Sud (aia capitalistă, nu comunistă). Să vadă minunăţii ce n-au mai văzut. Totul frumos, numai 5 stele.

Drumul la dus ne-a rupt. Am tot mers ca Făt-Frumos, preţ de 3 zile şi 3 nopţi, peste mări şi ţări... asta dacă mergeam ca el cu calul. Dar chiar şi cu avionul, din Praga până la Seul, 10 ore jumate, după primul zboruleţ de 3 ore, cu aşteptare de încă 3, a fost la început suportabil, că ne-am hlizit tot drumul, dar la sosire în Coreea după incă 10 ore jumate deja ne resimţeam. Scaunele incomode, mirosuri de pârţuri, râgâieli şi picioare coreene, lumini în ochi, plictiseală şi genunchi înţepeniţi.

După o seară de odihnă (aşi, că am pierdut-o hlizindu-ne şi bând bere) şi o "a doua zi" de vizită prin tot oraşul, urmată de o "a treia zi", aia de "business", la cravată şi ţol festiv, seara a venit propunerea salvatoare. Ne-a întrebat ghida (o coreeancă single la 30 de ani, şi drăguţică să zicem): vreţi la masaj? Era 10 seara. Eu care auzisem de la alţii cum e cu oboseala, am zis DA vrem trebuie!

Bineeee masaj să fie... Dar de care? Păi..nu ştim. De care aveţi? Păi avem tailandeeeez......
Wow! începuse gandul să ne-o ia razna. Glumeţi din fire, deja vorbeam de finalizare şi fără finalizare. Numai la sex se gândeau nemernicii.

....şi coreean.

Hait! Cum vine ăla? Păi, explică fătuca, ăla tailandez e aşa.. mai soft.. mai uşurel.. are grijă mai mare de tine.. DA DA DA ştim, dar ăla coreean?! Păi ăla coreean e mai dur, te mai dă de pereţi, te mai loveşte, îţi mai rămân vânătăi.. Wow, cum o fi ăla?!?! Ne închipuiam goi, daţi de perete, zburând de la o Ninja la alta, cu palme peste oo, cu biciuşti şi tot felul de nebunii.
- Cum dracului băi băieţi, că nu vedeţi că astea sunt urâte şi crăcănate ca dracu'?
- Ce crezi băi, că ne aduc fete educate, finuţe, eventual şi cu sânge nobil?
- 'Aide mă, ce dacă n-au ţâţe, ce-ţi mai trebuie ţâţe dacă e cu finalizare?

Prostii. Copii. Râdeam de ne crăcănam. Şi ghida nu înţelegea o iotă, se uita senină la noi.
- Dacă vă doare, ziceţi "apa, apayo". Înseamnă au mă doare.

Ei, hai, hotărâţi-vă. Bine mă, lasă-l p-ăla coreean, nu ne e poftă aşa de mare. Hai lasă-l p-ăla mai soft. Tailandez, doamna!

Am ajuns la ...salon. Frumos, extrem de curat, linişte, parfumuri delicate. Însoţitorii noştri au vorbit cu recepţionerele de acolo, se uitau spre noi, iar şuşoteau, iar se uitau, gata au bătut palma şi ne-au predat gazdelor amabile cu un zâmbet cosmetic pe feţe. Ne-au despărţit fetele de băieţi, ne-au dat pijamale, hai dezbrăcarea la pielea goală şi la duş! Ooooo se îngroaşă gluma... Evident, la duş, glume de băieţi, să nu ne cadă săpunurile, bla bla bla...

Ne-am spălat, ne-am îmbrăcat, ne-au aliniat pe nişte fotolii ca să ne aşteptăm ...maseuzele. Profitam că nu eram înţeleşi, ca să continuăm miştourile şi impresiile.
- Îţi dai seama, tre' că sunt tinere.
- Or fi pe alese?
- Or veni mai multe?
- Eu o iau pe cea mai tânără.
- Vezi să nu fie minoră, poate mai faci şi puşcărie.
- Băi, dacă mă îndrăgostesc şi vreau să rămân aici?
- Nu poţi mă, că ştiu şi ele că europenii sunt mai.. dotaţi, s-ar putea să se sperie.
- Lasă mă că lărgim noi câmpul de bătaie....

- Şşşşt! Vin fetele!
- S-a spălat mă careva pe dinţi?
- Taci mă, iote că vin.

Şi apar. Patru fete cucuiete. Tinere ca Sfânta Vineri şi frumoase ca Muma Pădurii. Şi mici, pe deasupra. Vreo două şi cu ochelari.

Am înlemnit toţi. Nu ne venea să credem. Astea nu sunt la noi, au greşit, la noi trebuie masaj tailandez. Yes yes thai massage - şi zâmbeau dulce. Foa.. dacă nu mai scăpăm de aici? Dacă ne iau astea ca ursul pe iepuraş şi se şterg cu noi la cur? Ni le şi vedeam luând dulapul şi mutând singure mobila prin casă.

Mici, bondoace, solide. Bătrâne. Şi nu se dădeau plecate neam. Într-un final am realizat irefutabilitatea parteneriatului şi le-am acceptat "prietenia".
- Auzi mă, dacă are mâna fină nu mai contează, încercam noi să ne consolăm reciproc.
- Şi la urma urmei, închizi ochii şi-ţi imaginezi pe cine vrei.
- Şi-or da ochelarii jos?
- Mai contează..?
Asta ultima fusese spusă cu acreală în gât. Ne exprima speranţele înşelate.

Ne-au întrebat ce ne doare, dacă avem vreo operaţie ceva care să fie ocolită, în fine, ne-au luat de mână şi ne-am despărţit, doi dintre noi într-o cameră, doi în alta. Pe hol am întâlnit-o pe ghidă, râdea de noi cum eram patru bărbaţi în pijamale în picioarele goale, trase de mână de babetele alea.
- Fetele noastre unde sunt?
- Toate într-o cameră.
- Nu putem să mergem şi noi acolo?
Cu un ranjet pe faţă, ghida răspunse:
- Nţ!

Şi am nimerit cu un coleg într-o cameră mare. Semi-întuneric, beţigaşe parfumate, frumoooos. Bă da' frumos de tot.. Şi două rogojini. Ne-au luat "fetele", ne-au învârtit, ne-au aranjat, ne-au făcut semn să ne aşezăm pe spate.
- Ce, mă, nu ne dezbracă?
- Nu ştiu, frate, pe-astea nu le cunosc.

Fata mea, la vreo 60 de ani, cu ochelari şi mustaţă, mică şi lată în spate, mi-a zâmbit galeş şi mi-a făcut semn din cap să mă relaxez, să mă las pe mâna ei. Oh, bugger.

M-am întins, am tras adânc aer în piept şi am închis ochii. Fie ce-o fi. Cu o mişcare rapidă, mi-a pus un prosop fierbinte pe ochi, aşa cum îţi dau şi în avion după ce te scoală că-ţi servească masa înainte de aterizare. Face bine la ochi, chiar ţi-i odihneşte. Dar zic hait, eu ce mai văd?

Şi a început Sfânta mea Vineri să mă mângâie pe picioare. Uaaaaaa... o minunăţie... Frumooos, uşooor, cu mâini fine... Şi dintr-o dată CLANC! smucită glezna ca să pârâie. Un doi trei si pîîîr la a doua, dar nimic. Un doi trei şi pîîîîîîîr tot la a doua, iar nimic. E, fir-ar să fie, se aşează baba mai bine în genunchi şi pîr pîr pîr pîr să-mi smulgă piciorul şi mai multe nu, glezna nu vroia să trosnească. Până mi-am tras piciorul şi i-am făcut semn, give up, give up, stop, apayo, apayo!! Dă-o-n Doamne iartă-mă de gleznă, nu vrea să trosnească nu vrea, las-o şi netrosnită.

A râs şi ea fâstâcită şi a trecut la tibii. M-am relaxat, ce putea să-mi mai facă. E, putea. M-am trezit că-mi dădea cu cantul palmei în muşchiul tibiei, ca la karate. Hooo nebuno! Am zis că au înţeles greşit de la ghidă, şi ne-au băgat la masaj coreean, d-ăla cu pac-pac zduf-zduf.
- Thai massage, thai massage! am strigat, ca s-o opresc pe babă să mă mai bată.
- Thai thai.. massage massage.. a încuviinţat baba cu o privire subţire de "mea culpa", dând chinezeşte din cap, serviabil.

Mi-a desfăcut uşor genunchii, s-a strecurat între picioarele mele, şi şi-a pus palmele pe pelvisul meu, pe încheieturi, de-a stânga şi de-a dreapta... problemei. Zic hait, că s-a urcat asta pe mine, a luat problema în mâini ca să zic aşa, ce fac că-i urâtă şi bătrână şi nici nu-mi place şi nici nu mi s-a... sculat motivaţia.

A stat nemişcată câteva zeci de secunde, credeam că se roagă la Gicuţu' al meu să mi se scoale, habar n-aveam, mă aşteptam la chestii Zen. Dar nu s-a mişcat. Când s-a ridicat de pe mine, am constatat că mi se oprise transpiraţia picioarelor şi şi-a continuat masajul la gambe. Aha, un truc bun de ţinut minte... A apăsat pe venele şi arterele care duceau la picioare, tăind sângele şi oprind astfel transpiraţia. Aici m-am gândit că totuşi ştia baba ce făcea, îşi cunoştea meseria.

Şi de nu m-a frecat, m-a întors, m-a stors, m-a întins, m-a răsucit, m-a masat, milimetru cu milimetru. Începuse să-mi placă, să mă relaxez, am văzut că nu era ce crezusem noi, era masaj normal, frumos, relaxativ. Mi-a pus pietre vulcanice încinse pe coloană, m-a uns cu nu ştiu ce parfumat, frumos, mă.

După o oră, proaspăt frământaţi pe toate cotloanele, ne-au aranjat pijamalele pe noi şi ne-au făcut semn că gata, suntem liberi.

Pe hol, fetele erau gata îmbrăcate şi ne aşteptau, se uitau la noi cum pluteam uşor toţi patru, cu câte un zâmbet tâmp, cu privirea nefocalizată, nici nu mai râdeam, nici nu vorbeam, eram într-o pauză de minte.

- Ce faceţi, băieţi, v-au epuizat "fetele"?
- Hai nu râdeţi perverselor că şi vouă v-a plăcut. Ar trebui să vă vedeţi rânjetele de pe faţă, ce caraghioase sunteţi.

Au îngheţat instantaneu.

Şi se trezeşte unu' vorbind tare, în liniştea forţată, de faţă cu toată lumea:
- Dar eu nu am făcut sex!
- Taci, mă......


Nu crede in miracole. Bazeaza-te pe ele.

Bun venit în România

Ziceam că nu mai pun chestii funny, dar asta e prea tare...

Nu crede in miracole. Bazeaza-te pe ele.

Nesimţire românească II

Vecinul meu de dedesubt a început bocănelile prin ziduri. Adică a început campania de zugrăveală. Treabă bună, n-am ce zice. Dar, am avut o neagră presimţire.

Zic, ia să văd cred că a oprit wireless-ul. Adică router-ul wireless la a cărei conexiune nesecurizată de internet îmi logam laptop-ul de fiecare dată când calculatorul mare era ocupat de altcineva. Nu i-am zis niciodată că nu e bine să îşi lase accesul nesecurizat, ca să pot profita de pe urma lui, la nevoie. Evident, fără să ştie.

Dar acum, că zugrăveşte, cum am zis am avut o presimţire: să vezi că şi-a închis router-ul. Calculatorul mare era ocupat, aşa că am deschis laptop-ul, şi am aşteptat conectarea automată la reţeaua nesecurizată a vecinului. Unable to connect to preffered wireless connection.

Fuck. Deci exact cum am zis. M-a lăsat fără internet pe laptop. Acum trebuie să-mi pun eu router-ul meu propriu în funcţiune, ca să-mi folosesc eu conexiunea mea proprie!

'Tu-l în gură de nesimţit! Ce uameni, băi, ce uameni...


Nu crede in miracole. Bazeaza-te pe ele.

De ce nu merg relaţiile

Într-o relaţie dintr-un bărbat şi o femeie adesea se nasc neînţelegeri. După ce au dispărut şi fluturii din stomac, s-a făcut şi "căsătoria de probă", căsătoria propriu-zisă, primii ani de convieţuire în aceeaşi casă, lucrurile încep să scârţâie şi de multe ori se ajunge la divorţ. De ce? De "nepotrivire de caracter".

Dar de fapt.. DE CE? Explicaţia imediat:

În fiecare relaţie dintre doi oameni participă de fapt 5 fiinţe:
- bărbatul, aşa cum este el în realitate;
- femeia, aşa cum este ea în realitate;
- bărbatul, aşa cum crede femeia că este bărbatul;
- femeia, aşa cum crede bărbatul că este femeia;
- EL şi EA, acel Ying & Yang, EGREGORUL cuplului (an autonomous psychic entity made up of, and influencing, the thoughts of a group of people).

Bărbatul are două imagini, una a lui în realitate, cealaltă creată de către femeie, aşa cum îl vede pe el. Femeia la fel, una în carne şi oase, cu gândurile ei, cu modul propriu de gândire şi reacţie, şi alta cum o vede bărbatul, ce impresie şi-a făcut despre ea, în speranţa ca ea să fie cum are el impresia, fără să aibă vreo confirmare că o fi aşa sau nu.

Aceste duble imagini ale fiecăruia, când nu coincid, când unul din ei îl vede pe celălalt în alt fel de cum arată el în realitate, intervin neînţelegerile.

Ea îl vede pe el dedicat familiei, alergând cu copiii de mână prin parc, fluturând ca în filme într-un lan de flori. El, de fapt, îşi mai desface o bere rece şi găseşte şi un joc nou pe calculator, la care stă până noaptea târziu.

El o vede pe ea dedicată sexual, în fiecare seară, aducându-i berea rece şi dându-i drumul la calculator ca să se poată juca până noaptea târziu. Dar ea scoate rufele de la spălat, le întinde şi îl ceartă inexplicabil de ce IAR bea bere şi în loc să o ajute, a dat drumul la calculator.

Când imaginile sunt foarte diferite, se instaurează nervozitatea. De ce partenerul nu e aşa cum mi-am imaginat? Pentru că mi-am făcut o imagine greşită încă de la început.


Nu crede in miracole. Bazeaza-te pe ele.

Ridicările auto

Alţii au zis-o mai bine ca mine: ILCOR AUTO ECO ridică maşinile din sectorul 6 parşiveşte.

Sunt curios ce temei legal are această firmă să ridice o proprietate privată cum este un autoturism. Până una alta, nu se numeşte FURT? Că vii la locul unde ai lăsat maşina, şi o găseşti dispărută. Ori că ţi-a furat-o cineva, ori că a ridicat-o cineva fără să te anunţe, se numeşte tot furt.

Să îţi dea amendă, corect. Sau, să te anunţe să vii de urgenţă s-o iei. Nu mă interesează cum, e treaba lor. Dacă ştiu să îţi ridice maşina, dacă e treabă legală, ar trebui să te anunţe, să stea un poliţist acolo care să explice neregula făcută, şi să-ţi dea toate detaliile necesare. Dacă nu, e furt. E ca şi cum ţi-ar intra în casă şi ţi-ar fura televizorul în absenţa ta. Dar poate ai în maşină spray-ul anti-astm. Poate faci o criză de astm când vezi că nu mai e maşina şi nu ai aparatul la îndemână că l-ai lăsat în maşină. Sau eşti bolnav de inimă şi ai pastilele în maşină.

Sau, cinstit ar fi ca primăria şi/sau poliţia rutieră să aibe ele maşinile de ridicat în posesie (nu un SRL), iar taxele să se ducă într-un buget de stat dedicat ridicării parcărilor publice. Atunci da. Să zicem că (chiar dacă e exagerat) într-adevăr ar costa 150 roni ridicatul (na, sunt o groază de oameni pe acolo, se mai tocesc şi chingile) şi 150 roni transportul - motorina, uzura, mă rog; SĂ ZICEM; ar putea să acopere "serviciile". Dar taxa de găzduire (aberantă de altfel, pentru că un loc închiriat la ADP costă 60 de roni pe AN!) ar trebui să se ducă într-un buget dedicat creerii parcărilor publice care să acorde alternative cetăţenilor de a parca legal în altă parte decât acolo unde se restricţionează parcarea.

Adică nu-mi spune că "N-ai voie acolo", "Păi e plin dincolo, unde să parchez?", "Nu mă interesează". Zi-mi aşa: "Nu parca acolo că n-ai voie, dar uite, poţi parca acolo.. A, nu VREI?? Amendă". Atâtă timp cât nu dai posibilitatea de a respecta legea, nu sancţiona de dragul legii.

Ar trebui să se pună mână de la mână să se angajeze o super echipă de avocaţi care să studieze legalitatea ca o firmă particulară să ridice proprietăţi personale, şi sunt sigur că există cale de a câştiga dacă i-am da în judecată. Dar românii chiar dacă sunt revoltaţi, şi poate că au şi dreptate, totuşi scot bănuţul că nu sunt bazaţi să se ia la trântă cu mafia şi sunt fericiţi că au plecat cu maşina şi că n-au plătit staţionarea pentru mai multe zile..

Nu neg că parcarea neregulamentară trebuie sancţionată. Trebuie. Am mai putea insista şi în a cere alternative legale pentru parcare regulamentară, alternative care nu există. DAR rămâne aspectul "proprietăţii private": un autoturism este un bun privat. Dispariţia autoturismului din locul - fie el regulamentar sau neregulamentar - în care l-ai lăsat, se numeşte FURT.

În plus, poliţia ar trebui să stea la pândă când ajunge cineva să parcheze într-un loc nepermis ca să îi facă semn să degajeze, nu să îl aştepte cu binoclul din boscheţi să parcheze ca să-i ridice maşina "Ha-haa l-am fript pe fraier!".

Aşa AR FI onest.


Nu crede in miracole. Bazeaza-te pe ele.

Spovedanie modernă

Tehnica modernă şi spovedania

La biserică, preotul se întâlneşte cu un tânăr enoriaş:
- Ce te aduce la biserică, Ioane?
- Iaca, am venit să mă spovedesc.
- Nu-i nevoie, ţi-am citit blogul...


Nu crede in miracole. Bazeaza-te pe ele.

Puritate

Noi oamenii, nu am fost şi noi copii? Mă uitam zilele trecute la fi-mea. Mă gândeam la banii de benzină, când să chem instalatorul, când să-mi fac cererea de concediu şi dacă o merge vaporaşul pe Herăstrău, iar fi-mea..
- Tati, am uitat sutienul lui Barbie la grădiniţă. Îi faci codiţe? Ca lui Mica Sirenă...
Am întrebat-o în Grădina Botanică:
- De ce alergi aşa?
Ce întrebare tâmpită, cum adică "aşa"? "Aşa" cum? Mi-a răspuns senină, facând brum-brum:
- Pentru că sunt Fulger McQuinn.
- Cine, mă?
Îmi aruncă în fugă, peste umăr:
- Maşina aia roşie care vorbeşte. Brum-brum.... Şi ai zis "mă". Nu-i frumos.

Seara la culcare îmi zice iar de Barbie. Că mâine o lasă acasă, să doarmă, şi o ia pe Cenuşareasa. Dar ştii, i-a pus rochiţa de la Hanna Montana Barosana. Să nu-şi uite pieptănul mâine. Al lui Ariel. Că Vlăduţ i-a desfăcut codiţele lui Barbie azi şi l-a certat Doamna.

Când o dormi fata, oare ce-o visa? Eu mai visez că mă aleargă unii, că fug printre dărâmături, că mă dau cu barca, că trebuie să trec podul şi n-am bani la mine.. Dar copilul? Ce visează? La ce se gândeşte în timpul zilei? Eu mă gândesc că am făcut aia, că am de făcut ailaltă, că tre' să iau pâine, şi neapărat să plătesc rata la maşină. Ea se gândeşte.. la ce? La Scooby Doo Where Are You, la Nesquick dimineaţa cu paiul şi la rochiţe, şosete roz şi agrafe.

Offff Doamne... ce n-aş da să fiu iar copil...


Nu crede in miracole. Bazeaza-te pe ele.